La ghişeele Primăriei Suceava se pot achita începând de luni, 7 ianuarie, taxele şi impozitele locale aferente anului 2019.
“Taxele şi impozitele locale pentru anul 2019 nu au fost majorate, sunt identice cu cele din anul 2018”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu, care, la fel ca şi în ceilalţi ani, a fost primul contribuabil care s-a achitat de obligaţiile fiscale.
Astfel, pe chitanţa cu numărul 1, eliberată de Primăria municipiului Suceava în data de 7 ianuarie, au fost achitaţi în total 534,30 de lei, impozit pe teren, mijloace de transport, clădiri şi taxa de ecologizare.
“Prin acest gest doresc să transmit un mesaj de spirit civic, să achităm taxele şi impozitele locale aferente acestui an, pentru a putea realiza obiectivele de funcţionare şi dezvoltare prinse în buget pentru 2019”, a spus edilul sucevean.
Pentru plata anticipată a impozitelor datorate pentru acest an, Ion Lungu a beneficiat de o reducere de 10% din impozitele datorate pentru teren, maşină şi apartament.
Bonificaţia de 10% se acordă celor care plătesc integral dările până la data de 31 martie, oferta fiind valabilă atât pentru persoane fizice, cât şi juridice.