Amintiri din Comunism

Economiştii din comunism şi de după, cei tineri, ştiu contabilitate cât Nicolae Văcăroiu, care controlează executarea bugetului şi găseşte încălcări enorme ale legilor financiare, dar nu vine cu puşcăria după el, sau nu cere, cum făcea controlul financiar intern al consiliilor judeţene comuniste, pentru ca a doua zi să depui suma stabilită, pierdută sau delapidată. Oricum, dosarul mergea întâi la miliţia economică, apoi la procuratură. Gheorghiu-Dej şi chiar Ceauşescu au trimis în faţa kalaşnikovului mari delapidatori. Teoretic, aveai dreptul să conteşti un proces verbal, dar după ce plăteai pierderea. Te scoteau din casă cu tot cu copii, în numele umanismului socialist. Cei leneşi plece unde vor, asta ar fi vrut ei, cei hoţi la puşcărie în cea mai umană şi superioară orânduire socială – comunismul. Ultima. Mai departe nu putea evolua omenirea. Se putea aştepta cel puţin sfârşitul lumii, un mare bolovan din cosmos sau inversarea mişcării Pământului în jurul axei sale, ceea ce n-ar fi fost prea grav. Din punct de vedere al gospodăririi bugetului, comuniştii aveau legi şi contabili buni, pe care îi înjura uneori tovarăşul Panaitiu, când auzea că nu se pot da bani din cauză că s-ar încălca legea. Cine să plătească? Să găsească soluţii legale, conchidea el, să lase ochelarii de cal! Cam aşa erau priviţi de directori contabilii, ca fiinţe cu ochelari de cal. Unele principii financiare au rămas şi după 1990 la nivelul unităţilor mici, şcoli, biblioteci, muzee, fără bani de protocol şi fără premii.

Dar Curtea sau Camera de Conturi a tovarăşului Nicolae Văcăroiu merge în gol, cheltuind şi ea mari sume de bani inutil. Care minister, adică care ministru, secretar de stat, director general, director financiar etc. plăteşte banii aruncaţi pe apa sâmbetei, conform expresiei populare care ne trimite în trecutul ţăranului român de naţionalitate română?

Avem în prezent grupuri mai mari sau mai mici de români de altă naţionalitate: trei italieni, 2 ruteni numiţi de români în trecut în general ruşi, mulţi ucraineni ce-şi spun huţuli, în rest aproape toate neamurile pământului, în frunte fiind urmaşii hinduşilor sau ţiganii, apoi maghiarii, cu secuii lor, urmaşii lui Gheorghe Doja cel viteaz. Toţi sunt bine primiţi, mai ales că primesc bani de la buget. Aşa, ca să trăiască mai bine câţiva reprezentanţi de-ai lor, pentru a-şi conserva cultura şi obiceiurile. Bani mulţi, adunaţi la un loc, cât să măreşti pensiile cele mici, ale celor care au lucrat câte 40 de ani în comunism, cu salarii tot mici. La ei se aplică strict principiul contributivităţii.

Aceşti şmecheri care papă banii bugetului în numele etniilor lor trebuie puşi la muncă şi lăsaţi fără bani. Şi banii de la buget alocaţi de derbedeii din aşa-zisul parlament tuturor partidelor, în numele democraţiei, trebuie tăiaţi. Vor partide, să plătească totul, inclusiv campaniile electorale, sediile cu preţul pieţei etc. S-a creat o nouă clasă superpusă, vorba lui Eminescu, cu privilegii contrare sfintei constituţii, copiată de nişte oameni slabi de minte, vorba ţăranului de origine română sau chiar de altă naţionalitate. Toate teatrele şi alte instituţii de spectacole nu trebuie să primească niciun leu de la stat. Toţi vagabonzii, actorii, cântăreţii şi maneliştii şi alte categorii de aşa-zişi oameni de cultură, făcuţi în universităţile particulare, dar şi în cele de stat, răsărite ca ciupercile după 1989. Ce să facem cu aşa mulţi tineri aşa-zişi studenţi, care sunt la nivelul a opt clase, după obţinerea licenţei la Mihail Kogălniceanu sau Spiru Haret sau Ştefan Gheorghiu? În America cea bogată statul nu dă un dolar celebrelor lor universităţi, inclusiv celor de stat. Au un sistem de atragere a fondurilor care constituie cam un buget anual.

Onor securiştii şi mercenarii lor TV, unde se vorbeşte de funie în casa spânzuratului analizează acum acţiunile eroice din trecut în lupta cu duşmanii poporului de la Europa liberă, ale cărei emisiuni, ascultate şi aflate de organe, te duceau cel puţin la spitale de nebuni. Acum însă o fac plângând pe umerii unor foşti redactori, care nu se ştie dacă erau cu dublă cetăţenie, cum au avut polonezii ani buni. Săracul popor român, terorizat de cei care apărau doar ţara şi fiinţa lui naţională, care calomniau realizările eroice ale socialismului. Desigur, totul este regizat de un fost informator. Mă întreb dacă nu cumva informatorii erau mai importanţi decât înşişi securiştii, care îşi pierdeau timpul prin cârciumi, iar când venea tovarăşul Nicolae Ceauşescu, dormeau cu o seară înainte în copacii de la Brădet, în apropierea Casei de Oaspeţi a preşedinţiei din iubitul nostru municipiu. Ceauşescu spunea muncipiu. Sunt plânşi, culmea ipocriziei, culmea culmilor, cei care au luptat împotriva regimului tocmai de cei care pe atunci slujeau cu devotament comunismul românesc. Redactorii eroi de la Europa liberă evident că nu ştiu sau nu le pasă în faţa cui se spovedesc. Le spun eu: în faţa diavolului, a Tălpii Iadului, vorba mamei. Şi aşa în Sfânta Scriptură scrie, după cum spun unele secte religioase, că Pământul nostru cel cosmic atât de albastru este condus de diavol, duşmanul de moarte al însuşi Creatorului, care deocamdată are alte probleme de rezolvat.