Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Suceava a realizat un studiu în rândul elevilor de clasa VIII-a pentru a identifica care sunt liceele şi specializările spre care aceştia doresc să se îndrepte după finalizarea ciclului gimnazial.
Analizând liceele din municipiul Suceava, unitatea care se află în topul preferinţelor viitorilor liceeni este Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.
320 de elevi de-a VIII-a şi-au exprimat interesul pentru acest liceu, cei mai mulţi pentru profilul de Ştiinţe sociale – 123, Învăţători-educatoare – 66 şi Filologie, intensiv engleză – 60.
Pe locul al doilea în topul elevilor din ultimul an de gimnaziu se află Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, care a adunat 309 dintre sufragiile elevilor, cei mai mulţi (83) optând pentru Matematică – informatică, Ştiinţe sociale (66), Ştiinţe ale naturii (52).
Podiumul este completat de Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, care este prima opţiune pentru 200 de elevi, cel mai mulţi alegând Mate – info (85) şi Ştiinţe ale naturii (57).
Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” este în vizorul a 155 de elevi, Matematica – informatică, intensiv, fiind cea mai votată specializare.
154 de elevi au menţionat că vor să-şi continue studiile la Liceul cu Program Sportiv, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” a strâns 151 de voturi, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” - 147, iar Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară şi Colegiul Tehnic „Petru Muşat” au fost votate de câte 50 de elevi etc.
120 de elevi au menţionat că renunţă la liceu
Chestionarele au fost repartizate unui număr de 6.133 de elevi, din 141 de şcoli, 120 dintre aceştia declarând că nu vor să urmeze liceul.
35 de elevi au optat pentru unităţi din afara judeţului, 307 sunt nehotărâţi, iar 896 au optat pentru clase de învăţământ profesional.
Prof. Maria Pavelescu, directorul CJRAE Suceava, a menţionat că din rezultatele studiului reiese faptul că a crescut interesul elevilor din judeţ pentru învăţământul profesional şi profesional dual: „Sunt anumite avantaje – cazare, bursă etc. - care îi atrag pe elevi, astfel că numărul celor care vor să opteze pentru învăţământul profesional şi dual a crescut. Totuşi nu atât cât ne dorim, asta şi din cauza unor mentalităţi care persistă în rândul părinţilor, care consideră că este o formă de învăţământ care nu face cinste elevilor”.
Cât priveşte specializările preferate de elevi, Pavelescu a remarcat o creştere a numărului de elevi care vor să opteze pentru Ştiinţe sociale, precum şi o scădere a celor care se orientează către clasele bilingve.
Liceul din Vicovu de Sus, căutat de peste 400 de elevi
Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus este prima opţiune pentru 405 elevi de clasa a VIII-a, fiind unitatea şcolară care a adunat cele mai multe bife.
Din municipiul Rădăuţi, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi este „magnet” pentru 360 de elevi, o treime dintre aceştia menţionând că ar fi interesaţi de Ştiinţe sociale, intensiv engleză.
Tot Ştiinţele sociale au stârnit cel mai mare interes şi la Colegiul Tehnic Rădăuţi. Din totalul de 273 care au ales acest liceu, 118 preferă ştiinţele socio-umane.
Colegiul „Andronic Motrescu” a fost ales de 155 de elevi, o treime dintre ei dorind să urmeze cursurile specializării de Tehnician în turism.
Cât priveşte unităţile din municipiul Fălticeni, la mare căutare este Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, selectat din 342 de elevi, cei mai mulţi orientaţi spre specializările Tehnician în turism şi Ştiinţe sociale.
Colegiul Naţional „Nicu Gane” a fost prima opţiune pentru 182 de elevi, iar Colegiul „Vasile Lovinescu” pentru 99 de elevi de-a VIII-a.
La Câmpulung Moldovenesc, cea mai vânată unitate este Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” (134 de elevi), urmată de Colegiul Silvic „Bucovina” şi Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”.
227 de viitori liceeni iau în considerare admiterea la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, cei mai mulţi optând pentru Tehnician în turism şi Ştiinţe sociale.
Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei a strâns 161 de voturi, Filologia fiind profilul cel mai votat de elevi.
Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret este o opţiune pentru 108 elevi, Liceul Tehnologic Dolhasca – 118 elevi etc.
Pentru învăţământul profesional, cea mai căutată specializare rămâne cea de Mecanic auto.