Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că din data de 28 decembrie 2018 legea le permite și polițiștilor să emită ordine de protecție cu valabilitate limitată, de 5 zile. Un polițist care intervine la un scandal major în familie, unde constată că o persoană este pusă în pericol, are dreptul de a emite acest ordin de protecție pentru 5 zile. Acest termen a fost gândit pentru ca victima violenței domestice să aibă timp să solicite instanței de judecată emiterea unui ordin de protecție pe termen mai lung, cum se întâmpla și până pe 28 decembrie. Problema era însă cu cele câteva zile cât dura judecarea în procedură de regim de urgență a ordinului de protecție.
Conform prevederilor legale, ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Pentru a veni în sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia.
Odată emis ordinul de protecție, inclusiv cel provizoriu, agresorul are interdicție de a se apropia de victimă și de locuința acesteia, în caz contrar alegându-se cu dosar penal.