Gardul unui sătean din Costâna a fost pus la pământ de un şofer care a părăsit drumul judeţean 209D. Evenimentul s-a înregistrat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, iar şoferul a plecat de la faţa locului în speranţa că va scăpa basma curată.
Chemaţi la faţa locului, poliţiştii de la Secţia 5 Rurală Dărmăneşti au demarat cercetările şi au descoperit un VW Polo care intrase în gard. Dacă maşina era la locul incidentului, şoferul dispăruse. Din discuţiile cu proprietarul gardului, poliţiştii au aflat că şoferul a plecat, spre Bălăceana, imediat după ce a distrus gardul.
La aproximativ 2 km de locul incidentului, poliţiştii l-au ajuns pe şofer, un tânăr de 20 de ani, din Bălăceana. Acesta a recunoscut că el este autorul distrugerii gardului şi a precizat că nu a mai putut controla maşina care a derapat şi a intrat în şanţ.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital pentru a i se preleva probe de sânge. Şi pentru ca tărăşenia să fie completă, s-a constatat că şoferul de ocazie nu avea nici un fel de permis de conducere. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „conducere fără permis” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.