Trei indivizi care au încercat să împuşte un iepure s-au căpătuit cu un şir întreg de acuzaţii şi cu dosare penale. „Distracţia” a început în seara zilei de 29 decembrie, când un tânăr de 29 de ani s-a deplasat în comuna Hârtop, iar aici, împreună cu doi prieteni din această localitate, unul de 19 ani şi celălalt de 39 de ani, a mers pe fondurile cinegetice Huși și Ciumulești.
Potrivit datelor adunate ulterior, s-a stabilit că arma cu care au plecat la vânătoare a fost cumpărată din Belgia la începutul lunii decembrie și trimisă în România printr-o firmă de curierat. Pentru a testa arma, proprietarul şi prietenii săi au plecat pe un fond de vânătoare.
La un moment dat, au observat un iepure şi au tras după el, dar fără a-l nimeri. Focul tras de vânătorii de ocazie l-a alertat pe un paznic de vânătoare, care a apelat la sprijinul unui coleg. Cei doi s-au deplasat în zonă şi au observat un autovehicul marca Volvo, în care se aflau mai multe persoane. Au plecat în urmărirea acestuia, dar la un moment dat l-au pierdut.
Maşina a fost găsită abandonată pe un drum forestier, încuiată, iar persoanele care erau în interior dispăruseră.
După aproximativ 5 ore, trecut de miezul nopţii, la faţa locului a ajuns un tânăr de 29 de ani, din Drăgoieşti, care le-a spus poliţiştilor că maşina abandonată îi aparţine. Într-o primă fază, proprietarul a declarat că a fugit şi a abandonat maşina pentru că a avut senzaţia că este urmărit de mai mulţi romi şi i s-a făcut frică. Ulterior, tânărul a revenit şi le-a povestit apoi poliţiştilor cu lux de amănunte cum au decurs evenimentele, dar şi faptul că arma cu aer comprimat cu care au vrut să împuşte iepurele a fost abandonată pe un câmp din apropiere.
Oamenii legii au reuşit să găsească arma de vânătoare, iar controlul efectuat în maşină a scos la iveală şi alte surprize. Mai exact, au fost găsite o lanternă, o butelie cu oxigen folosită la încărcarea armei, o cutie cu elemente de muniție (diaboluri), dar şi 22 de articole pirotehnice tip petarde, clasele F2 și F3.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „braconaj”, „uz de armă fără drept”, „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, „contrabandă calificată” și „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, iar autovehiculul marca Volvo a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei municipiului Fălticeni.