infracţiuni comise în trafic, poliţiştii efectuând în permanenţă controale pentru identificarea unor astfel de protagonişti.
În timpul unei astfel de patrulări de rutină, un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus a fost sesizat joi, în jurul orei 19.00, despre faptul că pe Calea Bucovinei din oraş un autoturism marca VW circulă haotic de pe o bandă pe alta. În scurt timp echipajul a identificat în trafic un autoturism marca VW Golf de culoare albastră, care se deplasa pe strada semnalată, din direcţia Vicovu de Jos spre Straja. La efectuarea semnalelor regulamentare de oprire prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie, şoferul a oprit autoturismul, la volan fiind identificat Vasile P., de 66 de ani, din comuna Straja. Cel de la volan mirosea a alcool, iar poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, în urma acesteia fiind înregistrată o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru recoltarea probelor biologice de sânge. Poliţiştii îl cercetează pe bărbatul de 66 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
În aceeaşi seară, o oră mai târziu,poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Mălini, în timp ce se aflau într-un punct pe DJ 209 A în Cornu Luncii, au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat de 31 de ani, din comuna Slatina. Întrucât cel de la volan mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus apoi la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu alcoolemie peste limita legală.