Ministerul Educaţiei i-a premiat joi, 20 decembrie, pe olimpicii români care s-au remarcat în anul şcolar 2017-2018 la olimpiadele internaţionale, în cadrul unei festivităţi găzduite de Universitatea Politehnică din Bucureşti. Nouă elevi suceveni şi antrenorii lor au fost recompensaţi pentru rezultatele excepţionale obţinute, în total aceştia reuşind să-şi revendice o medalie de aur, o medalie de argint, două medalii de bronz, un premiu III şi cinci menţiuni.
În total, la nivel naţional, au fost recompensaţi câştigătorii a 255 de distincţii (61 de medalii de aur şi premii I, 90 de medalii de argint şi premii II, 65 de medalii de bronz şi premii III şi 39 de menţiuni) la olimpiadele internaţionale sau regionale pe discipline (juniori şi seniori). De asemenea, au fost premiate cadrele didactice care i-au pregătit, precum şi şcolile din care provin laureaţii.
Cine sunt elevii care au fost premiaţi?
În anul şcolar trecut, cu aur figureazăDavid Corneliu Turturean, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, la Olimpiada internaţională de astronomie, acesta fiind pregătit de profesorii Sorin Golda şi Petru Crăciun (Palatul Copiilor Suceava).
Argint a obţinutPaul Florin Rebenciuc, de la acelaşi colegiu, la Olimpiada internaţională de astronomie şi astrofizică, elevul fiind coordonat tot de Sorin Golda şi Petru Crăciun.
Două medalii de bronz şi-a adjudecat Eduard Valentin Dumitrescul, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava. Una dintre medalii a fost câştigată la Olimpiada balcanică de informatică pentru juniori, iar cealaltă la Turneul Internaţional de informatică de la Şumen, sub îndrumarea profesorilor Daniela Marcu şi Liviu-Vasile Pînzaru.
Ministerul Educaţiei a premiat-o şi pe Anamaria Aioanei, de la Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret, care a fost recompensată cu premiul III, la Olimpiada internaţională a elenismului.
Ana Iulia Drozdek, Justyna Mariana Drozdek şi Monica Eugenia Marculeac, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, figurează cu menţiune la Olimpiada internaţională de limba şi literatura polonă. Elevele au fost pregătite de prof. Malgorzata Joanna Kobuszewska.
Tot menţiune au şi Magda Adriana Oprişanu şi Alexia Ianoş, de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni şi Colegiul „Ştefan cel Mare”, la Olimpiada internaţională de lectură. Maria Cucuveică şi Daniela Ramona Pavel sunt cadrele didactice care le-au pregătit pe eleve.
Câţi bani primesc elevii de la minister?
Potrivit reglementărilor în vigoare, premiile pentru rezultatele înregistrate la olimpiadele/concursurile internaţionale au următoarele cuantumuri: 9.720 de lei - premiul I/medalie de aur, 8.330 de lei - premiul al II-lea/medalie de argint, 5.950 de lei - premiul al III-lea/medalie de bronz şi 4.065 de lei - menţiune (sau diplome echivalente). Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale sunt: 4.440 de lei - premiul I/medalie de aur, 3.785 de lei - premiul al II-lea/medalie de argint, 2.945 de lei - premiul al III-lea/medalie de bronz şi 2.550 de lei - menţiune (sau diplome echivalente).
Profesorul/profesorii care au pregătit elevul/elevii primesc un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi/lor. Pentru şcoala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest ultim caz, sumele primite vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ. În cadrul evenimentului, au fost acordate şi premii pentru cele mai de succes activităţi din programul „Şcoala Altfel 2018”. Fondul total de premiere alocat de MEN este de peste 2.900.000 de lei.