Clasa pregătitoare „Curioşii” de la Şcoala Primară ”Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” a colindat ieri redacţia Monitorului de Suceava. Însoţiţi de învăţătoarele Alina Gherasim, Livia Zugravu şi Alexandra Nestor, copiii au vestit Naşterea Mântuitorului, apropierea Sărbătorii Crăciunului, prin câteva colinde tradiţionale: „Altfel de Colind”, „Scoală gazdă din pătuţ”, „Iată, vin colindători”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”.
Micii vestitori ai Naşterii Domnului au venit îmbrăcaţi în costume populare, pentru că sunt învăţaţi de mici de educatorii lor să respecte tradiţiile şi obiceiurile înaintaşilor, iar, la final, au primit din partea gazdelor fructe şi colăcei.