Doi tineri din comuna Vulturești au fost ridicați de polițiști acum două zile de la domiciliile lor și transportați la Centrul Educativ Târgu Ocna, județul Bacău, unde au de executat pedepse pentru comiterea infracțiunii de viol. Răzvan Marcu, în vârstă de 18 ani, și Cosmin Ionuț Ș., în vârstă de 17 ani, au fost condamnați la măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru specializat în recuperarea minorilor, primul având de executat 1 an și 4 luni, iar minorul 1 an de detenție.
Cei doi au fost trimiși în judecată din anul 2015 pentru viol, dar și șantaj în cazul lui Marcu, față de o tânără.
Centrul Educativ de la Târgu Ocna este practic o școală de corecție, cum se numea pe vremuri. Față de o închisoare clasică, la aceste centre minorii sunt supuși și la un amplu program care vizează recuperarea lor și reintegrarea socială.