Primii vestitori ai sărbătorilor de iarnă care au ajuns anul acesta la redacția "Monitorul de Suceava" au fost „Istețeii” de la Moldovița – copilașii de grădiniță și grupă pregătitoare de la Liceul Tehnologic „Vasile Cocean”.
Îmbrăcați în frumoasele costume tradiționale – inclusiv cu bundiță și opinci de piele, „Istețeii”, coordonați de educatoarea Marinela Handruc și însoțiți de directorul unității de învățământ, Daniela Ceredeev, precum și de unii părinți, au susținut un adevărat spectacol al tradițiilor de iarnă, fermecând publicul cu colinde, urături, dansuri, la urmă venind și cu sorcova, pentru a le ura gazdelor „La anul și la mulți ani!”.
„Primii pe care i-am colindat sunt cei de la redacția <Monitorul> pentru că aici sunt prietenii noștri de suflet”, a mărturisit Daniela Ceredeev, care a fost laureat al Galei "Top 10 Suceveni" în urmă cu doi ani, de atunci fiind prezentă la fiecare ediție.
Cei 20 de micuți colindători/urători s-au îndreptat apoi spre alte insituții, precum Casa Corpului Didactic și Inspectoratul Școlar Județean, pentru a aduce bucurie în sufletul celor care au avut ocazia să îi vadă.