Credincioşii din parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni, îndrumaţi de către părintele paroh Adrian Brădăţanu, au oferit daruri pentru 64 de copii de la casele de tip familial şi Centrul de plasament Fălticeni din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava. Darurile au fost oferite joi, 13 decembrie, când beneficiarii sistemului de protecţie socială din urbea de pe Şomuz, împreună cu Gabriela Curtui, şef serviciu la Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate, au fost invitaţi la o masă caldă oferită de voluntarii implicaţi în această activitate la un restaurant din Fălticeni.
Fiecare copil a primit pe lângă dulciuri și fructe și câte o cărticică de rugăciuni. Astfel de activităţi au devenit tradiţie în parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni în preajma marilor sărbători. O activitate similară s-a desfășurat şi pentru tinerii din Fălticeni care sunt infectaţi cu virusul HIV, aceştia primind daruri şi o masă caldă oferită de comitetul parohial.
O altă acţiune a avut loc vineri, 14 decembrie, tot la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”. 40 de copii de la Şcoala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” cu rezultate foarte bune la învăţătură sau cu probleme financiare în familie au primit cadouri pregătite de enoriaşii parohiei. După ce părintele paroh Adrian Brădăţanu a citit Acatistul “Maicii Domnului” şi i-a binecuvântat pe şcolari pentru a deveni o generaţie cu o educaţie temeinică, fundamentată pe valori creștin-ortodoxe, dornici să înfăptuiască binele în propria familie, la şcoală și în comunitate, elevii au susţinut un recital de colinde.
“Mulţumim tuturor voluntarilor noştri care ne-au ajutat în acţiunile de binefacere desfăşurate în preajma sărbătorii Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Ne bucurăm că se păstrează această tradiţie în rândul credincioşilor parohiei noastre de a veni în sprijinul celor nevoiaşi în preajma sărbătorilor creştine şi nu numai. Aceste fapte bune îl caracterizează pe creștinul adevărat”, a precizat părintele paroh Adrian Brădăţanu.