Deputatul USR din Câmpulung Moldovenesc, Daniel Popescu, ales în Circumscripţia electorală nr. 43 pentru cetăţenii români cu domiciliul şi reşedinţa în afara ţării, a transmis o interpelare Ministerului Educaţiei Naţionale prin care vrea să afle mai multe informaţii despre situaţia unităţilor şcolare preuniversitare de pe teritoriul judeţului Suceava, în ceea ce priveşte dotările de care dispun şi gradul lor de pregătire pentru anotimpul rece.
Daniel Popescu a precizat că interpelarea a fost făcută în contextul în care Ministerul Educaţiei Naţionale este obligat să fie informat permanent de starea de funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi să dispună măsurile necesare pentru remedierea acelor situaţii în care procesul de învăţământ nu se desfăşoară în condiţii favorabile. În interpelare, deputatul USR a solicitat informaţii cu privire la numărul şi localizarea şcolilor din judeţul Suceava ale căror grupuri sanitare se află în afara incintei în care se desfăşoară activitatea didactică, precum şi măsurile avute în vedere pentru remedierea acestei probleme, care este gradul de acoperire a necesarului de agent termic pentru încălzirea pe timp de iarnă a unităţilor de învăţământ, dar şi gradul de igienizare a şcolilor şi internatelor şi numărul de autorizaţii de funcţionare emise pentru acestea.
De asemenea, Daniel Popescu a mai solicitat conducerii ministerului să îi precizeze şi care este numărul de unităţi de educaţie din judeţ care au beneficiat de reparaţii şi/sau de amenajări exterioare, precum şi numărul de autorizaţii sanitare şi de avize ISU emise pentru unităţile de învăţământ. Daniel Popescu a spus că în răspunsul transmis, Ministerul Educaţiei Naţionale a asigurat că în baza datelor oferite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, unităţile de învăţământ au asigurată aprovizionarea pentru încălzire în proporţie de 100%. „De asemenea, în răspuns se precizează că la nivelul judeţului Suceava, 19 unităţi şcolare au toaleta în afara unităţii, iar 10 dintre ele nu beneficiază nici de racord la reţeaua de apă. Totuşi, între acestea, există patru unităţi de învăţământ care beneficiază de proiecte cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. În al doilea rând, în judeţul Suceava nu există unităţi cu spaţii de cazare a elevilor care să nu aibă autorizaţie de funcţionare. În al treilea rând, numărul de unităţi de învăţământ preuniversitar care au beneficiat de reparaţii interioare este de 150”, a spus deputatul sucevean. El a adăugat că în ceea ce priveşte autorizaţiile sanitare de funcţionare pentru unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, numărul acestora este de 141 din 157, numărul de avize ISU este de 55, la care se adaugă 77 care nu necesită avizare.
După răspunsul primit, deputatul USR este de părere că, la nivel local, ordonarea după prioritate a proiectelor de investiţii nu este dintre cele mai bune şi eficiente. El a atras atenţia că multe dintre primăriile sucevene care înregistrează probleme la capitolul „unităţi de învăţământ” preferă să direcţioneze fondurile pe care le au la dispoziţie către proiecte neesenţiale pentru dezvoltarea comunităţilor, amânând rezolvarea unei chestiuni cu adevărat importante pentru orice comunitate locală: investiţiile în educaţie, inclusiv în grupuri sanitare corespunzătoare, pentru asigurarea unor condiţii civilizate de învăţare”. „Dacă autorităţile locale şi Ministerul Educaţiei Naţionale nu asigură condiţii şi standarde decente de funcţionare în şcolile şi grădiniţele din România, ţara noastră nu poate recupera din decalajul faţă de alte state europene în materie de performanţă şcolară”, a mai spus deputatul USR Daniel Popescu.