Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava, Shopping City Suceava, Asociaţia ”Plai Străbun”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, organizează cea de-a VIII-a ediție a Concursului județean „Colind de Crăciun”, eveniment în asociere cu Consiliul Județean Suceava. Concursul va avea loc sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 13:30, la Shopping City Suceava. La concurs și-au confirmat participarea 1.367 de copii din 113 de unităţi şcolare şi centre de asistență socială din județul Suceava. Concursul „Colind de Crăciun” va fi organizat cu scopul promovării tradițiilor bucovinene, la a VIII-a ediţie, evitând fenomenul de marginalizare a copiilor aflaţi în dificultate. Juriul va fi compus din șapte membri, coordonat de inspectorul școlar Arte – prof. Loredana-Mihaela Ceică și de prof. Narcisa-Daniela Ştefănescu – coordonatorul Asociaţiei „Euroactiv” Suceava. Invitatul special al evenimentului va fi interpretul de muzică populară Marius Zgâianu, iar elevii de la Şcoala „Mihai Halunga” din Hănţeşti, coordonaţi de învăţător Pînzaru Dumitru și prof. Sergiu Asăvoaie – directorul Școlii din Hănțești, vor bucura ochii spectatorilor cu dansul căiuţilor și harapilor.