Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a susţinut o declaraţie politică în care a subliniat faptul că preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene va reprezenta un examen de maturitate politică pentru România. Virginel Iordache a subliniat că preluarea preşedinţiei Consiliului UE reprezintă pentru politica românească un moment de adevăr, când România poate demonstra celorlalte state din spaţiul comunitar „că suntem nişte parteneri serioşi, bine pregătiţi, care şi-au înţeles pe deplin rolul avut în cadrul UE, care au viziune şi discernământ cu privire la viitorul comun european”.
El a arătat că preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene vine într-un moment important pentru viitorul proiectului comunitar, motiv pentru care programul de lucru al preşedinţiei va avea în prim-plan cetăţeanul, eforturile urmând să se concentreze cu precădere pe dosarele cu impact direct şi imediat asupra vieţii de zi cu zi a locuitorilor spaţiului comunitar.
Senatorul PSD de Suceava a mai adăugat că România preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, într-o perioadă marcată de finalizarea procesului de retragere a Marii Britanii din UE, avansarea negocierilor pentru adoptarea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, summit-ul de la Sibiu de la 9 mai 2019 dedicat viitorului UE şi alegerile pentru Parlamentul European din 23-26 mai 2019, la care se adaugă cele 257 de dosare legislative rămase în negocieri de la preşedinţia austriacă.
„În acest context, ţării noastre îi revine responsabilitatea importantă de a contribui, prin temele prioritare pe care le va aduce în dezbatere, la consolidarea unităţii Uniunii, un ideal care trebuie urmărit cu consecvenţă”, a spus Iordache. El a subliniat faptul că ţara care deţine preşedinţia timp de cele şase luni va avea oportunitatea de a îşi face cunoscute tradiţiile, cultura şi specificul naţional.
„Pentru România, a deţine Preşedinţia Consiliului UE în ianuarie 2019 reprezintă o oportunitate, dar şi o responsabilitate semnificativă”, a precizat senatorul PSD de Suceava. El a mai declarat că numărându-se printre statele membre considerate „noi”, România va trebui să demonstreze progresul realizat în cei 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, dar şi să dea dovadă de o veritabilă expertiză în problemele europene. Virginel Iordache a precizat că pentru România, deţinerea preşedinţiei Consiliului UE reprezintă o oportunitate de a-şi face simţită vocea şi potenţialul în domenii cheie prin punerea în practică a expertizei acumulate în ultimii 12 ani de la aderare.
În final, Iordache şi-a exprimat convingerea fermă că România se va achita de această sarcină cu brio şi că în ciuda „beţelor în roate care ni se tot pun, în ciuda previziunilor sumbre cu privire la capacitatea Guvernului Român de a gestiona această preşedinţie, la finalul mandatului vom sta cu fruntea sus, mândri că am contribuit la apropierea Uniunii Europene de interesele oamenilor de rând”.