Grupul de Inițiativă Fundația Comunitară Bucovina, în parteneriat cu Asociația Institutul Bucovina, organizează anul acesta Campania ShoeBox la Suceava. Perioada de strângere de cadouri este 1 - 15 decembrie, iar perioada de distribuire este 16 - 24 decembrie. Punctul de colectare în Campania#ShoeBox2018este Centrul de Incluziune Socială, str. Oituz, nr. 30 (fosta clădire în care a funcționat Evidența Populației). Coordonatorul campaniei de anul acesta este Raluca Ioana Iacob. Pentru mai multe detalii puteți suna la numărul de telefon 0743 422 055. ShoeBox reprezintă o încercare minusculă de a face lumea un loc mai frumos. „În fiecare an, în preajma sărbătorilor de Crăciun, vrem să punem un zâmbet pe chipurile a zeci de mii de copii sărmani din orașele în care locuim. Dulciuri, jucării, hăinuțe sau orice crezi tu că poate încăpea într-o cutie de pantofi vor fi o adevărată bucurie pentru un copil cu vârsta aleasă de tine. Vă așteptăm să vă alăturați campaniei noastre în număr cât mai mare, însă este foarte important să respectăm câteva reguli. Aveți nevoie de o cutie goală de pantofi (corpul și capacul), hârtie de împachetat cadouri, foarfecă, timp și bani pentru a cumpăra lucrurile pe care vrei să le dăruiești unui copil de vârsta și genul ales de tine și multă răbdare”, ne-au spus organizatorii. Puteți pune în cutie dulciuri (ciocolată, biscuiți, napolitane), dar nu ceva perisabil (banane, portocale, iaurt), articole școlare: caiete, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva, jucării potrivite pentru vârsta copilului, produse de igienă personală: perie și pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duș, o felicitare de Crăciun pe care să scrieți câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia de la voi, articole de îmbrăcăminte: un fular, căciulă, ciorapi groși, mănuși sau orice altceva de acest fel, poate o lumânare parfumată care să le amintească și lor de mireasma Crăciunului sau orice alt cadou de care știți că s-ar bucura un copil. Organizatorii vă roagă să le sugerați, totodată, și cazuri/beneficiari care au nevoie de aceste cadouri.