Deputatul USR din Câmpulung Moldovenesc, Daniel Popescu, a anunţat că la sfârșitul lunii noiembrie, în Camera Deputaților au fost dezbătute și votate mai multe acte normative, menite să contribuie la rezolvarea unor probleme deosebite cu care se confruntă fermierii români și mai ales cei din zona montană. Daniel Popescu a arătat că printre acestea se numără lipsa punctelor de sacrificare a animalelor, a centrelor de colectare a laptelui, a punctelor de valorificare a lânii și a pieilor de animale, a unor centre de colectare și procesare a fructelor și plantelor medicinale, precum și neconformitatea cu standardele UE a stânelor. „Ținând cont de problemele fermierilor din zona montană din județul Suceava și din alte unități administrativ-teritoriale, am votat în favoarea tuturor acestor proiecte de legi. Totuși, nu este clar încă dacă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va avea fondurile necesare pentru investițiile prevăzute în aceste acte normative”, a declarat Daniel Popescu. Acesta consideră că zona montană are nevoie să fie revitalizată cu ajutorul unor proiecte care să faciliteze accesul la finanțare al fermierilor, crescătorilor și producătorilor din regiunile montane. Deputatul USR de Suceava a mai spus că încurajarea acestor investiții ar putea să aibă ca rezultat o valorificare superioară a produselor montane ecologice, sporirea ofertei de produse autohtone de calitate și creșterea numărului de locuri de muncă în aceste zone. De asemenea, Daniel Popescu a dat asigurări că va urmări îndeaproape derularea acestor programe de investiții, care ar trebui să vină în sprijinul dezvoltării zonei montane, inclusiv a stânelor.
Daniel Popescu: "Pentru a-și putea vinde produsele pe piață, fermierii trebuie să își modernizeze mai întâi stânele"
Potrivit lui Daniel Popescu, pentru a-și putea vinde produsele pe piață, fermierii trebuie să își modernizeze mai întâi stânele și să le aducă la standardele europene în materie de igienă și siguranță alimentară. „Acestea trebuie branșate la sistemele de apă potabilă și energie electrică și dotate cu spații corespunzătoare de producție și depozitare a produselor. De asemenea, pentru a putea construi stâne noi, fermierii trebuie să facă față numeroaselor provocări legate de autorizațiile de construire și de intabularea terenurilor”, a precizat deputatul USR, care a adăugat că „În ceea ce privește centrele de colectare a lânii, acestea nu sunt nici ele simplu de înființat, întrucât este nevoie ca tipul acestora, amplasamentul în localitățile din zona montană și proiectul-tip de realizare a acestora să fie aprobate prin ordin anual al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale”.
El a subliniat faptul că problematica zonelor montane defavorizare este una complexă, iar după normele în vigoare, ele se caracterizează prin posibilități foarte reduse de utilizare a terenurilor și prin costuri apreciabile în privința lucrărilor efectuate pe aceste terenuri. Impedimentele sunt legate de existența unor altitudini care fac imposibilă mecanizarea sau care impun utilizarea unor echipamente speciale, care sunt costisitoare. Daniel Popescu a precizat că toate localitățile din județul Suceava care sunt încadrate în categoria zonelor montane defavorizate vor putea beneficia de pe urma implementării actelor normative adoptate de curând în plenul Camerei Deputaților.