Un tânăr de 22 de ani a ajuns miercuri în spatele gratiilor, după ce pe numele său a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. El este acuzat de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce în urmă cu două săptămâni a provocat scandal într-un magazin şi a lovit doi tineri.
Plângerea pentru faptele petrecute în seara zilei de 23 noiembrie a fost depusă de către un tânăr de 28 de ani din judeţul Iaşi şi de prietenul său, în vârstă 18 ani, din comuna Suceviţa, abia miercuri dimineaţă, la Postul de Poliţie din comuna Suceviţa. Cei doi relatau astfel că au fost victimele unei agresiuni din partea lui Ion Samuel B., un localnic de 22 de ani, în incinta unui magazin din satul Voivodeasa.
Cercetările întreprinse au confirmat agresiunea
Cercetările demarate de poliţişti au arătat faptul că la 23 noiembrie, în jurul prânzului, Ion Samuel B., împreună cu alţi doi indivizi, s-a deplasat la un magazin din satul Voivodeasa. În interior, cei trei s-au întâlnit cu doi tineri, în vârstă de 18 şi 28 de ani, care se aflau în faţa tejghelei magazinului. Întrucât îi datora o sumă de bani, Ion Samuel B. l-a întrebat pe tânărul de 28 când intenţionează să îi restituie datoria, acesta infirmând că ar avea vreo datorie. Din acest motiv, tânărul de 22 de ani l-a lovit pe pretinsul datornic, între ei intervenind prietenul acestuia din urmă, în vârstă de 18 ani.În timp ce continua să îi aplice lovituri primului, din plângerea depusă de cei doi reiese că Ion Samuel B. l-a lovit cu pumnul şi pe tânărul de 18 ani, care a încercat să aplaneze scandalul. Poliţiştii au stabilit astfel că în urma violenţelor comise în incinta magazinului, tânărul de 22 de ani a tulburat ordinea şi liniştea publică, în interiorul localului aflându-se mai mulţi clienţi. În urma probelor administrate sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, a fost confirmată efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Ion Samuel B. şi Valentin Ilie L., unul dintre însoţitorii agresorului, pentru săvârşirea infracţiunilor de „lovirea sau alte violenţe” şi “tulburarea ordinii şi liniştii publice”. Miercuri după-amiază, pe numele lui Ion Samuel B. a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava. În cursul zilei de ieri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au luat măsura cercetării în continuare a tânărului sub control judiciar.