Un incendiu izbucnit miercuri dimineaţă în interiorul Bisericii Romano-Catolice din comuna Vatra Moldoviţei a afectat o parte a lăcaşului de cult, intervenţia pompierilor fiind cea care a limitat extinderea flăcărilor la întreaga clădire.
Alarma a fost dată în jurul orei 06.00, când cineva a observat fumul ieşind din interiorul bisericii şi a sunat la 112. La faţa locului au ajuns pompierii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc şi lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Moldoviţa şi Vatra Moldoviţei, care au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea incendiului.
În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, ardea parţial un perete exterior al bisericii, cu pericol de propagare la întreaga construcţie şi la vecinătăţi. Flăcările au distrus aproximativ 10 metri pătraţi din peretele exterior, construit din lemn, degradând circa 30 de metri pătraţi de tencuieli şi zugrăveli din interior, alţi 10 metri pătraţi de perete, precum şi o parte din astereala acoperişului, pardoseală şi lambriul din lemn.
Cercetările efectuate după stingerea incendiului au stabilit că o cauză probabilă de izbucnire a incendiului o reprezintă efectul termic generat de o sobă cu acumulare de căldură, amplasată în preajma unor materiale combustibile. După circa două ore de intervenţie incendiul a fost lichidat, fiind salvate de pompieri o mare parte din construcţia bisericii, bunuri din interior, precum şi o construcţie anexă din apropiere.