În perioada 26 noiembrie - 1 decembrie, 2 profesori și 4 elevi din cadrul Colegiului Național de Informatică "Spiru Haret" Suceava au luat parte la prima activitate transnațională de învățare a proiectului de parteneriat strategic Erasmus+ KA 229 „International Culture and Traditions- Young Explorers on the Start!”. Această activitate a avut loc în Alicate – Spania, unde Colegiul a fost reprezentat de profesoarele Daniela Rotaru și Oana Savin, precum și de elevii Andreea Frențescu, Claudia Chihai, Albert Hrenciuc și Tudor Roznoveanu.
Acest proiect implică instituții din 6 țări diferite: România, Italia, Lituania, Polonia, Spania și Turcia.
Toate cele șase școli partenere din proiect își propun să dezvolte cunoștințele elevilor legate de patrimoniul cultural al fiecărei țări, abordând teme diferite: literatură, meșteșuguri, medicină tradițională, gastronomie, arhitectură, mediul înconjurător.
Pe parcursul celor patru zile de proiect, elevii și profesorii însoțitori au luat parte la activități ce au avut ca temă principală literatura. Elevii și-au prezentat școlile și zonele de unde provin, au discutat despre scriitorii cei mai importanți din fiecare țară și despre operele acestora, au interpretat și tradus unele opere ale lui Miguel Hernandez, cunoscutul poet spaniol.
De asemenea, ei au vizitat localitatea unde Miguel Hernandez s-a născut, au vizitat orașul Elche și școala Santo Domingo și au admirat picturile din Bario San Isidro.
În ultima zi, elevii au participat la un concurs de fotografie și la un concurs de graffiti având ca temă principală literatura.
„În cadrul acestor activități elevii participanți au învățat lucruri noi despre literatura celor șase țări implicate în acest proiect, și-au dezvoltat competențele IT precum și abilitățile de comunicare în limba engleză”, a concluzionat coordonatorul proiectului, prof. Daniela Rotaru.