Ziua Naţională a României şi Centenarul Marii Uniri au fost marcate la Rădăuţi printr-o serie de acţiuni care au adus, cu adevărat, o atmosferă de sărbătoare în municipiu. La şedinţa festivă a Consiliului Local Rădăuţi, primarul Nistor Tatar a înmânat 160 de diplome aniversare elevilor de „vârf”, profesorilor cu rezultate deosebite de la unităţile de învăţământ din municipiu, cât şi unor rădăuţeni care s-au evidenţiat în comunitatea locală. Alături de consilierii locali şi de invitaţi, la întrunire au participat reprezentanţii oraşului Storojineţ din Ucraina, localitate cu care Rădăuţiul este înfrăţit, dar şi oaspeţi de la Chişinău – Republica Moldova. În faţa invitaţilor de la şedinţă, primarul Tatar a afirmat: „Ne aflăm într-un moment istoric când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire. Noi, la Rădăuţi am dat dovadă că ştim să omagiem eroii neamului şi mai trebuie să ştim că unii dintre aceştia au avut un aport esenţial la realizarea Marii Uniri, iar acum îşi dorm somnul de veci aici la Rădăuţi. Sunt bucuros că îi avem alături pe reprezentanţii oraşului Storojineţ şi pe cei de la Chişinău. Vreau să vă asigur că noi, Consiliul Local şi Primăria, vom face tot ce ne stă în putinţă să fim alături de toţi rădăuţenii, indiferent unde locuiesc ei. Se ştie că mulţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi noi vom încerca să ţinem relaţiile cu ei, să-i ajutăm pe cât posibil, să le fim aproape şi să dovedim că suntem cu adevărat buni români. Începând de azi trebuie să lăsăm totul deoparte şi să colaborăm cu toţii. Trebuie să fim mai buni, atât sufleteşte, cât şi uman. La mulţi ani România!”.
Seara s-a încheiat cu un spectacol susţinut, în sala mare a Casei Municipale de Cultură, de orchestra „Model” de la Chişinău
Imediat după şedinţa festivă a deliberativului local, la Monumentul Eroilor de pe bulevardul Bogdan Vodă, vremea rece, mai puţin de -15 Celsius, nu aputut să-i oprească pe aproape o mie de rădăuţeni să participate la festivităţile organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României. În jurul orei 14.00, un cortegiu format din liderii administraţiei locale, reprezentanţi ai organizaţiilor politice din municipiu, consilieri locali, elevi şi purtători de jerbe din flori a plecat din faţa sediului administraţiei locale spre Monumentul Eroilor, din apropierea Mănăstirii Bogdana. Apoi, în prezenţa primarului şi viceprimarului municipiului, Nistor Tatar şi Bogdan Loghin, a consilierilor locali, a reprezentanţilor partidelor politice şi a oaspeţilor din Ucraina şi Republica Moldova, dar şi a sutelor de rădăuţeni, un sobor de preoţi în frunte cu stareţul mănăstirii Bogdana, Iustin Dragomir, a oficiat o slujbă în memoria eroilor căzuţi pentru apărarea patriei. Despre însemnătatea momentului 1 Decembrie 1918 în istoria românilor şi despre Ziua Naţională au rostit alocuţiuni primarul Nistor Tatar, profesorul de istorie Ionel Mitrofan, colonelul (r) Simion Sticleţi şi oaspeţii din Ucraina. Evenimentul de la Monumentul Eroilor s-a încheiat cu un moment deosebit care a primit aprecierea celor prezenţi, mai exact, defilarea plutoanelor de jandarmi, paradă condusă de comandantul Detaşamentului de Jandarmi Rădăuţi, locotenent-colonel Gheorghe Mariuţeac, pe muzica orchestrei „Model” a trupelor de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova. Seara s-a încheiat cu un spectacol susţinut, în sala mare a Casei Municipale de Cultură, de orchestra „Model” de la Chişinău, un spectacol de înaltă ţinută, în care artiştii militari au cântat alături de public mai multe piese patriotice.