Organizarea „Revelionului în aer liber” 2018 - 2019, adică programul de divertisment pentru sucevenii care vor dori să își petreacă noaptea dintre ani împreună cu artiștii invitați de Primăria Suceava și cu focurile de artificii nelipsite la aceste manifestări, va beneficia de un buget total de 220.000 de lei.
Din acești bani, 170.000 de lei vor fi asigurați de la bugetul local al Sucevei, iar 50.000 de lei din partea partenerului cu care s-a asociat municipalitatea – SC Attrius Developments SRL Iași, adică compania care administrează centrul comercial Iulius Mall Suceava, care pune la dispoziție și parcarea proprie, inclusiv o serie de utilități necesare – energie electrică, iluminat, etc.
„Revelionul în aer liber” are loc în ultima zi a anului 2018 și se prelungește și în primele ore ale Noului An.