Procurorii de la Vatra Dornei au finalizat recent ancheta în cazul unuia din cele mai grave accidente rutiere petrecute anul trecut pe raza judeţului Suceava, în urma căruia o femeie în vârstă de 45 de ani şi o copilă de 5 ani, care mergeau împreună pe marginea drumului, au fost accidentate mortal. Una din principalele concluzii ale poliţiştilor dorneni care au anchetat cazul este că femeia care se afla la volanul unui autoturism a avut un moment de neatenţie la volan, uitându-se în altă direcţie. Ghinionul a făcut ca în acel moment de neatenţie, maşina uşor scăpată de sub control să intre în cele două victime, mătuşa şi nepoata sa, care se deplasau împreună pe marginea drumului.
Cum s-a petrecut nenorocirea
Accidentul soldat cu o dublă tragedie s-a petrecut pe 7 august 2017, în jurul orei 14.30, pe DJ 174, pe raza satului Coverca, comuna Panaci, pe un drum puţin circulat.
Roxana Gorgiu, în vârstă de 37 de ani la acea vreme, din Bucureşti, aflată la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra volanului în condiţii aparent inexplicabile, pe o porţiune în aliniament, fără a fi jenată de nimeni. Maşina a lovit cele două victime din faţa sa, după care a ieşit în decor prin stânga. Conducătoarea auto a tras de volan stânga în momentul în care le-a văzut, însă a fost prea târziu.
Femeia şi fetiţa mergeau spre casă, dinspre un magazin din apropiere. Ele au fost lovite în plin şi proiectate la câţiva metri distanţă, în afara drumului.
Din păcate, personalul medical ajuns la faţa locului nu a putut face nimic pentru cele două. Iuliana Alupei, în vârstă de 45 de ani, şi fata de 5 ani, Ilioara Sara, erau deja decedate, cu leziuni incompatibile cu viaţa.
O familie greu încercată, lovită de o dramă de neimaginat
Cumplita dramă a lovit o familie care era deja greu încercată.
Iuliana Alupei, femeia în vârstă de 45 de ani, nu era căsătorită şi se dedicase în ultimii ani creşterii nepoţelei, fiica surorii sale. Mama naturală a micuţei a murit la puţin timp după ce a născut, astfel că Iuliana Alupei şi-a asumat creşterea nepoatei, inclusiv din punct de vedere legal. Iuliana Alupei era asistentul maternal al nepoatei sale.
Fetiţa era un copil perfect sănătos şi bine îngrijit. Tragedia a produs un şoc în întreaga comunitate.
Accidentul a fost greu de explicat din punct de vedere al mecanismului de producere.
Şoferiţa implicată în accident a fost trimisă în judecată la finele lunii trecute pentru ucidere din culpă. Procesul va începe la Judecătoria Vatra Dornei, cu precizarea că şi victimele se deplasau neregulamentar, pe partea dreaptă a drumului, cu spatele la maşina care a intrat în plin în ele. Dacă ar fi fost cu faţa la maşină, ar fi avut poate mai multe şanse de supravieţuire.
Inculpata se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.