Cel mai renumit monument din municipiul Suceava – statuia ecvestră a domnitorului Ştefan cel Mare, desemnat „cel mai mare român al tuturor timpurilor”, a fost reinaugurată miercuri dimineaţă, de Ziua Bucovinei, în cadrul unei ample ceremonii, la care au fost prezenţi sute de oameni din Suceava, din ţară, dar şi de peste hotare.
Monumentul, care se afla de mai multă vreme într-o stare avansată de degradare, a fost reabilitat printr-un proiect în valoare de 730.000 de lei, în vreme ce platoul pe care se află amplasată a fost modernizat printr-un alt proiect, de peste un milion de lei. Lucrările, recent finalizate, au fost sfinţite de un sobor de preoţi, în frunte cu ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
La eveniment au fost prezente numeroase oficialităţi, care au onorat invitaţia transmisă de primarul Sucevei, Ion Lungu: prefectul Mirela Adomnicăi, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, liderul PNL Ludovic Orban, împreună cu fostul lider al partidului Vasile Blaga, preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, preşedintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, senatorii Virginel Iordache şi Ilie Niţă, deputaţii Ioan Balan şi Maricela Cobuz.
„Astăzi este o zi deosebită pentru noi – sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România – cea mai mare sărbătoare a Bucovinei, împlinirea unui vis de aur, aşa cum spunea Ioan Nistor. Poate nu întâmplător începem această sărbătoare de la statuia lui Ştefan cel Mare – în declaraţia de Unire care a fost citită şi aprobată la 28 noiembrie 1918, în Congresul General al Bucovinei, de la Cernăuţi, se menţiona faptul că în hotarele acestei ţări se regăseşte vechiul scaun de domnie al Sucevei, dar şi realipirea Bucovinei de Moldova lui Ştefan cel Mare. S-a discutat atunci de Ştefan cel Mare Unificatorul, el fiind un simbol al românismului, încât este justificat să începem aceste manifestări de aici, de la statuia domnitorului. Dar Unirea a fost posibilă în primul rând datorită celor care s-au sacrificat pe front, în Primul Război Mondial, dar şi datorită elitelor intelectuale ale vremii”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.
De asemenea, la eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiilor locale înfrăţite cu Suceava: din Soroca - Republica Moldova şi Laval - Franţa, discursul viceprimarului din Laval, în franceză şi română, fiind unul dintre cele mai aplaudate.
Discursurile oficialităţilor, care au transmis mesaje care îndeamnă la unitate, făcând numeroase referiri la momentele istorice care au dus la realizarea Unirii, au fost intercalate cu cântece patriotice interpretate de corurile invitate – cel al Seminarului Teologic „Mitropolit Dosoftei”, condus de preotul Lucian Tablan Popescu, Corul de la Salcea condus de părintele Doru Budeanu și Corul Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu, condus de prof. Iulia Buraciuc.
O frumoasă figură au făcut elevii Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni, care au participat la eveniment îmbrăcaţi ca acum 100 de ani, cu replici ale uniformelor Regimentului 16 Dorobanţi, participant la Războiul de Întregire a României.
La final, pe cerul Sucevei a putut fi urmărit un inedit foc de artificii, de zi, drapelul tricolor fiind trasat pe cer, pentru scurt timp, urmat de alte focuri de artificii, intens colorate, care i-au încântat pe toţi cei prezenţi la reinaugurarea statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare.
Nu în ultimul rând, edilul Sucevei a anunţat că de acum înainte, în fiecare an, în data de 2 iulie, vor fi depuse coroane de flori la statuia domnitorului Moldovei, din parcul Şipote.