Administratorul unei unități de cazare din centrul Sucevei a ținut să aducă un omagiu Centenarului Marii Uniri prin realizarea mai multor fresce cu personalități marcante ale marelui moment, lucrări realizate pe unul din pereții exteriori ai Vilei Alice.
În imaginile realizate apar Ferdinand I, Regele României Mari, Regina Maria a României Mari, plus una dintre marile personalități ale Unirii Bucovinei cu Țara, Iancu Flondor. O altă frescă exterioară, pe un alt perete, este cu Tetraevanghelul de la Humor, cele patru evanghelii comandate de Ștefan cel Mare și realizate de Nicodim.
„Din datele pe care le am cred că este prima lucrare de această anvergură pe o clădire civilă din România. Așa am simțit eu că trebuie să fac, pe această clădire care este unitate de cazare, dar este și casa în care locuiesc. Anul trecut, în aprilie 2017, am prezentat în presă un program intitulat sugestiv <Schimbarea la față a Sucevei>, în care am propus o schimbare radicală a aspectului fațadelor clădirilor din zona centrală, dând și câteva exemple concrete despre cum ar putea arăta. Acum am început <Schimbarea la față a Sucevei> cu propria casă ( pensiune), arătând că se poate", a spus Vasile Constantin Boghian, managerul Vilei Alice.
Finalizarea lucrărilor realizate de o firmă din Iași a fost marcată ieri după-amiază. După o slujbă de sfințire, Vasile Constantin Boghian a subliniat că este bucuros să vorbească la exact o sută de ani de la un moment de mare importanță din ziua de 26 noiembrie 1918, decisiv pentru unirea care avea să se facă două zile mai târziu:
„Exact astăzi (n.r. ieri), la ora la care vorbim, 16.00, se împlinesc o sută de ani de la momentul când Iancu Flondor a obținut aprobarea votării Unirii Bucovinei cu România de la toate naționalitățile din Bucovina. Exact cam pe la ora 4 după-amiază, acum o sută de ani, am obținut în fapt Unirea Bucovinei cu România”.
La inaungurarea lucrărilor realizate pe pereții exteriori ai vilei au participat mai mulți apropiați ai familiei Boghian. Printre ei și Cristi Pascu, conducătorul Societății „Dorul”, a românilor americani, veniți în această perioadă acasă. Cristi Pacu l-a felicitat pe administrator pentru inițiativa realizării lucrărilor exterioare și i-a înmânat lui Vasile Constantin Boghian un certificat de excelență.