Un bărbat în vârstă de 54 de ani este cercetat penal după ce a părăsit locul unui accident, în urma căruia o șoferiță care se deplasa regulamentar și o fată de 6 ani au fost rănite. Accidentul a avut loc marți, în jurul orei 12.40, pe drumul județean Mihoveni-Costâna.
Din primele cercetări ale polițiștilor rezultă că Petru Olenici, în vârstă de 54 de ani, din Frătăuții Noi, aflat la volanul unei autoutilitare Iveco, care se deplasa pe sensul dinspre Mihoveni spre Costâna, într-o curbă la stânga, a pătruns ușor pe contrasens, lovind din lateral un autoturism marca Porsche, care venea din sens opus.
La fața locului a fost găsit doar autoturismul Porsche.
Conform cercetărilor poliției, după producerea accidentului conducătorul autoutilitarei a plecat şi a parcat autovehiculul în localitatea Costâna, revenind la fața locului cu un autoturism de ocazie.
Ancuța A., în vârstă de 30 de ani, din Cajvana, cea care conducea autoturismul Porsche, și o fetiță de 6 ani, tot din Cajvana, pasageră, au fost preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul Județean Suceava.
Conform primelor investigații medicale, prima avea o contuzie lombară, iar fetița un traumatism cranian minor.
Ambii conducători auto au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului și continuă cercetările.