La finele săptămânii trecute, Bacăul a găzduit ediția cu numărul XX a Concursului Național „Vrânceanu-Procopiu”, competiție dedicată cremei elevilor din domeniul fizicii și matematicii, cu un nivel foarte ridicat al dificultății subiectelor. Lotul județean a fost alcătuit din trei elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava – Ioan Babiuc (clasa a IX-a), David Turturean (clasa a X-a) și Paul Florin Rebenciuc (clasa a XI-a).
Potrivit prof. de fizică Sorin Golda, cel care a însoțit lotul la Bacău, cel mai bun rezultat îi aparține lui David Turturean, recompensat cu premiul al II-lea. Paul Rebenciuc și-a adjudecat mențiunea I, acesta obținând și punctaj maxim la problemele de fizică.
„Nivelul competiției este unul foarte ridicat, de performanță, având dreptul să participe doar elevi care au obținut, în anul școlar trecut, rezultate foarte bune la olimpiadele din domeniu. Proba de concurs constă în două probleme de fizică și două de matematică”, a completat Sorin Golda.
Ioan Babiuc este pregătit de profesorii Dan Popescu (matematică) și Ioan Florin Cojocariu (fizică), David Turturean este pregătit de Marius Marchitan (matematică) și Sorin Golda (fizică), iar Paul Florin Rebenciuc este îndrumat de Mara Moroșan (matematică) și Sorin Golda (fizică).
Concursul este organizat de Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Colegiul „Ferdinand I”, fiind, an de an, gazda acestuia.