Un tânăr în vârstă de 31 de ani, cu domiciliul în Botoșani, multiplu recidivist, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, pentru o gravă agresiune, comisă cu un cuțit, la Pătrăuți. În ziua agresiunii, polițiștii au intervenit în forță, pentru a-l evacua din podul unei case pe Silviu Moțoc, în vârstă de 31 de ani, cunoscut ca un individ periculos. Individul a fost pus inițial în libertate, însă după ce fapta a fost încadrată la tentativă de omor, polițiștii au fost nevoiți să se miște repede: agresorul a vrut să părăsească ţara, cu destinaţia Bologna-Italia. Fugarul a fost ridicat de poliţişti de pe Aeroportul din Bucureşti, chiar în timp ce se pregătea să fugă.
L-a înjunghiat pe cel care nu a vrut să-i dea de băut
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat, ieri, că au dispus trimiterea în judecată a inculpatului amintit mai sus, pentru săvâșirea infracțiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Inculpatul se află în stare de recidivă, începând cu anul 2003 acesta fiind condamnat în repetate rânduri la pedepse privative de libertate pentru comiterea mai multor tipuri de infracţiuni. El fusese închis ultima oară până în noiembrie 2017.
Procurorii au explicat cum s-a produs grava agresiune din ziua de 21 octombrie a.c., la Pătrăuți.
Silviu Moțoc, din Brehuiești-Botoșani, a venit în comuna suceveană Pătrăuți, pentru a-și vizita mama și copiii.
El a început să consume alcool împreună cu mai mulți cunoscuți, la un local din Pătrăuți. Victima sa, un bărbat de 40 de ani, din Pătrăuți, a trecut prin fața localului, iar agresorul i-a cerut să-i facă cinste cu băuturi alcoolice, deși anterior cei doi nu avuseseră vreo legătură și se cunoșteau doar din vedere. Bărbatul de 40 de ani i-a răspuns că nu are bani, iar de aici încolo lucrurile au degenerat.
Din cercetările procurorului criminalist rezultă că agresorul a urmărit-o pe victimă pe o distanţă de aproximativ 100 de metri, iar în momentul în care a ajuns în spatele acesteia, fără a-i spune ceva, a scos din buzunar un cuţit şi i-a aplicat o lovitură în şoldul stâng. Din cercetări mai rezultă că victima s-a întors cu faţa către agresor, moment în care a ridicat braţul stâng pentru a para a doua lovitură.
A căutat scandal în continuare, pe drum, cu cuțitul în mână
După aplicarea acestor două lovituri de cuțit, agresorul a plecat, nu înainte de a amenința că îi va omorî și pe membrii familiei victimei.
Inculpatul a continuat să se manifeste foarte zgomotos pe drumul public și să stârnească panică în jur, în condițiile în care avea cuțitul în mână.
„După comiterea agresiunii inculpatul s-a deplasat în continuare pe drumul public cu cuţitul în mână, la vedere, afirmând că se va lupta cu orice persoană doreşte să facă acest lucru, fapt care a creat o stare de temere persoanelor care se aflau în apropiere, tulburând în acest mod ordinea și liniștea publică, după care s-a deplasat la locuinţa mamei sale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
În locuința mamei, individul s-a ascuns în podul casei. De aici a fost evacuat cu greutate de către o grupă de polițiști de la Serviciul de Acțiuni Speciale. Misiunea luptătorilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale a fost grea și riscantă, având în vedere că au trebuit să pătrundă printr-un spațiu îngust, peste un individ înarmat cu un cuțit.
Victima a suferit leziuni grave, care i-au pus viața în pericol
Bărbatul înjunghiat de două ori a ajuns la Spitalul Județean Suceava. Ambele leziuni prin înjunghiere au fost tratate chirurgical, fiind complicate în evoluţie cu şoc hemoragic.
Leziunile au necesitat în vederea vindecării un număr de 25 - 30 zile de îngrijiri medicale, iar medicul legist a apreciat că viaţa victimei a fost pusă în primejdie.
Procurori au înaintat dosarul la Tribunalul Suceava, unde va începe procesul în care va fi judecat inculpatul.