Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 19 nov 2018 - Anul XXIII, nr. 261 (6971)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   6 imagini |   ø fişiere video

Sărbătoare

Cei 100 de ani de independenţă a Poloniei, celebraţi de polonezii din Suceava într-o biserică ridicată în urmă cu aproape 200 de ani

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Comunitatea poloneză din Suceava a celebrat, vineri, 100 de ani de la proclamarea independenţei Poloniei. La Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” din municipiul Suceava, mai vârstnică decât Polonia ca stat, fiind construită în anii 1.820-1.822, aproape 200 de polonezi din judeţ au ascultat Sfânta Liturghie oficiată pentru a marca ziua de 11 noiembrie 1.918 de când Polonia şi-a redobândit independenţa, după 123 de ani în care a fost împărţită între Austro-Ungaria, Prusia şi Rusia. La slujba religioasă au participat şi deputatul Uniunii Polonezilor din România, Victoria Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, secretarul general al judeţului Suceava, Petru Tănasă, primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi şi primarul comunei Mănăstirea Humorului, Constantin Moldovan, prima persoană căreia i s-a acordat vreodată titlul de Cetăţean de Onoare al localităţii poloneze Mucharz.

După slujbă, Uniunea Polonezilor a oferit o recepţie, în deschiderea căreia au fost intonate imnurile de stat ale României şi Poloniei, au fost prezentate principalele momente ale procesului treptat de redobândire a independenţei Poloniei, apoi dansuri şi cântece populare polone.

„Este un moment încărcat de istorie şi de patriotism pentru că în acest an sărbătorim împreună cei 100 de ani de la Marea Unire şi 100 de ani de recucerire a independenţei Poloniei. Să-i onorăm pe cei care au luptat pentru Marea Unire a României şi pe cei care au luptat pentru Polonia şi să ne bucurăm că suntem liberi şi independenţi”, a spus deputatul Victoria Longher.

Secretarul general al judeţului Suceava, Petru Tănasă, a subliniat buna colaborare dintre Consiliul Judeţean Suceava şi comunitatea polonă şi a declarat că apreciază „tenacitatea şi seriozitatea” cu care se derulează acest parteneriat.

La rândul său, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, a transmis salutul ambasadorului Poloniei la Bucureşti şi a evidenţiat că edificiile construite de această comunitate în judeţul Suceava – Biserica „Sfântul Ioan Nepomuk”, Catedrala de la Cacica sau Casa Polonă, au peste 100 de ani, că sunt aici înainte ca Polonia să existe pe harta fizică a lumii. „Dacă un popor vrea să supravieţuiască, nu trebuie să uite de cultură, de tradiţie şi de religie”, a spus Ghervazen Longher.

Dovada că muzica şi dansul au ajutat comunitatea polonă din Suceava să supravieţuiască au adus-o Johannes Raimond Onesciuc şi copiii de la liceul din Gura Humorului şi de la şcoala din Soloneţul Nou.

 

În Polonia trăiesc aproape 5.000 de români, în România sunt circa 2.500 de polonezi

Data de 11 noiembrie a fost aleasă oficial ca Zi a Independenţei, în anul 1.937, dar neoficial a fost marcată încă din anul 1.919, deşi, cu fast a fost sărbătorită doar de două ori înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada Republicii Populare Polone, sărbătoarea naţională a fost data de 22 iulie, când a fost enunţat Manifestul Comitetului Polonez pentru Eliberare Naţională.

După 1.989, Ziua Independenţei a redevenit 11 noiembrie şi este sărbătorită prin parade militare, slujbe religioase, evenimente culturale şi reuniuni de familie.

Polonia s-a format în secolul al X-lea, iar Regatul Poloniei a fost fondat în 1.025, statul cunoscând o dezvoltare remarcabilă în secolul al XVI-lea, în perioada Uniunii statale polono-lituaniene, numită „Republica celor două naţiuni”. La finalul secolului al XVIII-lea, teritoriul polon a fost împărţit între marile imperii vecine. Polonia a devenit Republică în anul 1.918, după sfârşitul Primului Război Mondial.

Al Doilea Război Mondial a dus la dezmembrarea ţării, fiind ocupată de Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, iar în anul 1.947 a redevenit republică, sub guvernare comunistă.

În România funcţionează trei lectorate de limbă, literatură şi civilizaţie polonă la Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar în Polonia, două lectorate de limbă, literatură şi civilizaţie română la Universitatea Jagellonă din Cracovia şi Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznan.

Comunitatea românească din Polonia numără aproximativ 5.000 de persoane, dintre care peste jumătate au rezidenţă permanentă în Polonia.

Comunitatea poloneză din România numără, conform cifrelor oficiale, 2.543 de persoane, cei mai mulţi fiind înregistraţi în judeţul Suceava, apoi în Bucureşti, Hunedoara şi Timiş.

La 16 martie 1.990, s-a înfiinţat Uniunea Polonezilor din România, „Dom Polski”, care cuprinde 15 asociaţii locale, cu reprezentare în Parlamentul României.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cei 100 de ani de independenţă a Poloniei, celebraţi de polonezii din Suceava într-o biserică ridicată în urmă cu aproape 200 de ani.
 Vizualizări articol: 1661 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Cei 100 de ani de independenţă a Poloniei, celebraţi de polonezii din Suceava într-o biserică ridicată în urmă cu aproape 200 de ani5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei