Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori moderate şi strat de zăpadă, care cuprinde o mare parte din ţară, inclusiv Suceava. Avertizarea este valabilă de duminică seară, începând cu ora 22.00, până luni, la aceeaşi oră, zonele vizate fiind Carpaţii Meridionali şi Orientali, Munţii Banatului, Moldova, estul şi sudul Transilvaniei.
Potrivit avertizării, în cursul nopţii şi pe parcursul zilei de luni, 19 noiembrie, temporar, va ninge, în general moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge în medie 45-55 km/h, în special în sudul Moldovei
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi a transmis un apel la adresa şoferilor de a circula cu prudenţă pe drumurile naţionale, cu adaptarea vitezei la condiţiile de drum, precum şi cu privire la obligativitatea echipării autovehiculelor pentru sezonul rece, cu montarea anvelopelor de iarnă şi a altor dispozitive antiderapante, după caz.
Încă din noaptea de vineri spre sâmbătă, utilaje ale Secţiilor de Drumuri Naţionale Suceava şi Câmpulung Moldovenesc au acţionat destul de intens pe şoselele naţionale.
Astfel, Secţia de Drumuri Câmpulung Moldovenesc, care acoperă zona de munte a judeţului, a acţionat cu şase maşini şi 37 de tone de material antiderapant, în timp ce Secţia de Drumuri Naţionale Suceava cu 15 autoutilaje şi 66 de tone de material antiderapant.
DRDP Iaşi a anunţat că are pregătite în bazele de deszăpezire peste 38.000 de tone de material antiderapant (sare şi clorură de calciu), fiind mobilizate totodată peste 400 de autoutilaje de deszăpezire, proprii şi închiriate de la prestatorii aflaţi sub contract.
Pentru informaţii privind starea drumurilor naţionale din zona Moldovei, DRDP Iaşi stă la dispoziţia participanţilor la trafic prin Dispeceratul său deschis în regim de permanenţă – tel. 0232-213.168. Informaţii actualizate despre starea vremii şi a carosabilului pot fi obţinute şi de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum şi de pe paginile de web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situaţia Drumurilor Naţionale.