Un autoturism s-a aprins din senin pe un drum judeţean din comuna Moara, în urma incendiului compartimentul motor al maşinii fiind distrus. Proprietarul le-a mărturisit poliţiştilor că se ducea spre casă, după ce cumpărase autoturismul din târgul de maşini de la Cumpărătura.
Incendiul a fost sesizat la 112 sâmbătă la prânz, în jurul orei 12.20, când angajatul unei firme din Moara a anunţat că în faţa unei pensiuni din apropierea intrării în sat, un autoturism s-a aprins în zona din faţă. În scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj din cadrul ISU Bucovina, pompierii reuşind să stingă flăcările. Poliţiştii au identificat lângă autoturismul avariat un bărbat de 49 de ani din comuna Drăgoieşti, care le-a declarat că în timp ce conducea autoturismul Ford în drum spre casă, a observat că din zona motorului ieşea fum. După ce a oprit autoturismul, incendiul a izbucnit cu flacără deschisă, cuprinzând toată partea din faţă a vehiculului. În urma stingerii flăcărilor, pompierii au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului un scurt-circuit la instalaţia electrică a autoturismului.