Reprezentanţii Şcolii Gimnaziale ”Ioan Vicoveanu” din Vicovu de Jos au demarat un proiect de activităţi dedicate sărbătoririi Centenarului, marcând astfel împlinirea a 100 de ani de la evenimentul care a reprezentat încununarea victorioasă a unui lung şir de aşteptări şi renunţări, de lupte şi sacrificii pentru marele ideal al desăvârşirii Statului Naţional Unitar Român. În cadrul acţiunii organizate de conducerea şcolii din Vicovu de Jos împreună cu reprezentanţii Mănăstirii Putna, duminică, 11 noiembrie, 30 de elevi din clasele V-VIII, împreună cu profesori ai şcolii şi părinţi, au prezentat un program artistic la bustul poetului Mihai Eminescu din curtea Mănăstirii Putna. În cadrul programului elevii au recitat poezii din creaţia marilor poeţi ai neamului românesc şi au interpretat cântece patriotice care au însufleţit cândva ostaşii Armatei Române eliberatoare. La programul artistic au asistat Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, Protosinghel Dosoftei Dijmărescu, ghidul muzeului, feţe bisericeşti şi credincioşi veniţi la mănăstire, care le-au mulţumit la final copiilor pentru program. Stareţul Melchisedec Velnic le-a mulţumit la final şi le-a oferit elevilor şi profesorilor albume cu Mănăstirea Putna şi alte cărţi realizate la editura mănăstirii, odată cu revista ”Cuvinte pentru tineri”. Ei au fost apoi invitaţi în arhondaricul mănăstirii, unde le-a fost oferită o masă caldă.
Acţiunea demarată la Şcoala Gimnazială ”Ioan Vicoveanu”, care este coordonată de directorul şcolii, profesor Pompilia Ţugui, şi de consilierul educativ, profesor Mihai Chelba, va continua prin organizarea în perioada 28 Noiembrie - 1 Decembrie a unei expoziţii sub genericul ”Centenarul Marii Uniri văzut prin ochii de copil”, în cadrul căreia vor fi expuse lucrări plastice realizate de copiii şcolii vicovene. De asemenea, în cadrul unei expoziţii denumite ”Marea Unire a Românilor – între dorinţă şi realizare” sunt prezentate imagini şi documente ale evenimentelor istorice, precum şi un album cu fotografii realizate în timpul activităţilor susţinute în cadrul acţiunii.
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 rămâne una dintre cele mai importante pagini din istoria României, prin voinţa liber exprimată a reprezentanţilor tuturor teritoriilor locuite de naţiunea română. Unitatea naţională a fost realizată de întreaga naţiune română, fiind pornită din adâncul conştiinţei apartenenţei la acest neam. În sprijinul desăvârşirii unităţii naţionale, rolul Bisericii Ortodoxe Române a fost unul substanţial. Preoţii şi slujitorii de la altare au fost cei care au transmis şi păstrat mereu în inimile românilor ideea de credinţă şi unitate naţională, iar în cadrul momentului înălţător al Marii Adunări de la Blaj de la 1 Decembrie 1918, purtători ai drapelului Unirii au fost şi înalţi arhierei din Transilvania, între care şi viitorul patriarh al României Mari, Miron Cristea.