Cinci tineri din Adâncata, aflaţi în arest preventiv, şi-au aflat pedepsele pentru o faptă de viol în grup comisă la marginea pădurii din localitate. Judecătoria Suceava a stabilit ca autorii să stea după gratii pe perioade cuprinse între 8 ani şi 12 ani şi jumătate. Inculpaţii au fost judecaţi pentru viol sau complicitate la viol şi respectiv lipsire de libertate.
Pedepsele sunt mari, însă şi faptele au fost de o gravitate extremă. Sentinţa dată de Judecătoria Suceava poate fi atacată cu apel la instanţa superioară.
Un caz care şochează de la un capăt la altul
Violul în grup s-a petrecut la finele lunii iunie a anului trecut. Victima este o femeie în vârstă de 38 de ani, din Adâncata, mamă a doi copii, care erau daţi în plasament.
Din scenariul conturat de anchetatori a rezultat că femeia a fost urmărită în timp ce mergea de la un magazin spre casă şi a fost luată cu forţa din curtea locuinţei. Femeia a fost dusă într-un loc izolat, în pădurea din apropiere, unde a fost violată.
După ce a fost violată, femeia în vârstă de 38 de ani a fugit din pădure, profitând de starea de ebrietate a autorilor, ajungând acasă în pielea goală şi cu leziuni vizibile prin agresiune pe corp.
Cazul de viol în grup de la Adâncata şochează de la un capăt la altul, atât prin prisma violenţei şi sălbăticiei de care au dat dovadă autorii, dar şi din alte considerente despre care reporterii Monitorului de Suceava au aflat după ce s-au deplasat la Adâncata: autorii sunt vecini cu victima, ba, mai mult, doi dintre ei sunt şi rude prin alianţă cu aceasta. Şocant este şi că fapta a fost comisă într-o zonă circulată, casa victimei fiind la marginea DN 29A, Suceava-Dorohoi, iar vecinii fie nu au auzit nimic, fie, dacă au auzit, nu au ieşit din case.
Pedepse pe măsura faptelor
Anchetatorii au stabilit pe parcursul cercetărilor că la violul în grup au participat cinci tineri din Adâncata, o parte dintre ei implicaţi anterior în fapte cu violenţă şi chiar condamnaţi cu suspendare. Aceştia au fost prinşi rând pe rând, doi dintre ei fiind fugari, şi arestaţi preventiv ulterior.
Cea mai grea pedeapsă a primit-o Mihai Costel Onofrei, în vârstă de 21 de ani – 12 ani şi 6 luni de închisoare, în condiţiile în care avea şi o pedeapsă mai veche, de 2 ani şi jumătate de închisoare, care iniţial era suspendată condiţionat, însă acest beneficiu a fost revocat. Pentru viol, Onofrei a primit 9 ani de închisoare, iar pentru lipsire de libertate alţi 3 ani de închisoare. În urma cumulării pedepselor, a aplicării sporului şi a pedepsei mai vechi a rezultat totalul de 12 ani şi jumătate de închisoare.
Andrei Vasile Stanciu, în vârstă de 21 de ani, are de executat şi el o pedeapsă aproape la fel de grea – 12 ani de închisoare.
Marian Vasile Chelariu, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnat la 10 ani de închisoare.
Ceva mai uşor au scăpat Iulian Marian Muha, în vârstă de 22 de ani, şi Florin Gheorghiţă Onofrei, în vârstă de 28 de ani, care au primit câte 8 ani de închisoare cu executare. Asta în condiţiile în care ultimii doi au fost judecaţi pentru complicitate la viol şi nu pentru viol.
Autorii şi-au pus fapta pe seama consumului exagerat de alcool.
Tinerii condamnaţi în acest dosar au făcut multe probleme la Adâncata, pe lângă scandalurile care se ţineau lanţ în fiecare seară o parte dintre aceştia mai având la activ fapte de distrugere sau de loviri sau alte violenţe.