Primăria Câmpulung Moldovenesc a finalizat lucrările de asfaltare a drumului de acces către pârtia de schi de pe Rarău. Primarul municipiului, Mihăiţă Negură, a declarat că investiţia a fost finanţată cu fonduri de la bugetul local, pentru lucrări fiind alocată suma de 1,4 milioane de lei. Mihăiţă Negură a explicat că municipalitatea are în administrare cinci kilometri din drumul de acces către pârtia de schi de pe Rarău. „De la kilometru 0 şi până la kilometrul 2 s-au efectuat lucrări de plombare. Iar la finalul săptămânii trecute, sâmbătă, am început lucrările de asfaltare a celorlalţi trei kilometri din drumul de acces către pârtie”, a spus Negură. El a remarcat „mobilizarea în forţă” a constructorului, SC Calcarul SA Pojorâta, care a reuşit să finalizeze lucrările de asfaltare în doar două zile.
Pe de altă parte, Mihăiţă Negură a arătat că cealaltă porţiune, de la kilometrul 5 la kilometrul 14,9, drumul către pârtia de schi de pe Rarău este în administrarea Consiliului Judeţean Suceava. El a spus că pe acest tronson administraţia judeţeană a efectuat lucrări de profilare, precum şi lucrări la peste 40 de podeţe din beton. „Din informaţiile pe care le avem proiectul şi lucrările de modernizare pentru acest tronson sunt în licitaţie şi sperăm ca anul viitor Consiliul Judeţean să realizeze lucrările de turnare de covor asfaltic pe întreaga lungime de nouă kilometri. Trebuie spus că domnul Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava, ne-a promis că în 2019, după finalizarea procedurilor de licitaţie, va fi asfaltat întregul tronson din drumul de acces către pârtie”, a mai declarat primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Făcând referire la primul tronson al pârtiei de schi, Mihăiţă Negură a precizat că reprezentanţii companiei Acomin lucrează de o lună de zile la punerea în funcţiune a instalaţiei de transport pe cablu. El a precizat că la verificările instalaţiei au fost constatate probleme la o serie de componente electronice, care au fost comandate în Italia pentru a fi înlocuite. „Urmează ca zilele acestea să primim componentele comandate, iar de săptămâna viitoare să continuăm probele la instalaţia de transport pe cablu”, a precizat Negură.
Primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău va avea o lungime de 2,8 kilometri, iar lăţimea acesteia variază de la 30 de metri, în zona de plecare, la 80 de metri, în zona sosirii. Panta medie a acestui tronson este de 16,6%, fiind o pârtie de categorie uşoară spre medie. În cadrul proiectului a fost construită şi o instalaţie de transport pe cablu de tip telegondolă, care este deja finalizată, având o capacitate de transport de 1.008 persoane/oră.