Două accidente rutiere produse în aceeași zi în județ, la interval de doar câteva ore, i-au avut protagoniști pe doi conducători auto aflați sub influența alcoolului.
În primul caz, petrecut duminică la prânz, în jurul orei 13.20, pe un drum din comuna Fântânele, un bărbat de 58 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz, într-o curbă la dreapta din apropierea Primăriei Fântânele a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un autoturism marca VW, care se deplasa pe direcția Bănești – Fântânele. În urma impactului, cele două autoturisme au fost avariate, fără a exista persoane rănite în accident.În urma testării bărbatului de 58 de ani cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului din Suceava, unde i-au fost recoltate două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
La interval de câteva ore, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca au observat în intersecția dintre două drumuri județene din comuna Arbore un autoturism Skoda care a fost implicat într-un accident rutier, distrugând gardul unei case. Autoturismul fusese condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Arbore, acesta având în urma impactului mai multe răni la cap. A fost solicitată astfel intervenția unui echipaj al ambulanței, care i-a acordat bărbatului îngrijiri medicale, el refuzând transportul la spital. Bărbatul rănit, care mirosea a alcool, a devenit la un moment dat agresiv, motiv pentru care a fost încătușat de polițiști și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Dosare penale
Accidente rutiere produse de șoferi aflați sub influența alcoolului
