Conducerea Casei Județene de Pensii Suceava i-a anunțat pe suceveni că își pot verifica online stagiul de cotizare la fondul public de pensii. Directorul CJP Suceava, Constantin Boliacu, a făcut acest anunț după ce instituția pe care o conduce a constatat existenţa unor erori în declaraţiile nominale depuse de către angajatori pentru persoanele care au calitatea de angajat. Constantin Boliacu a explicat că aceste erori vizează preponderent codul numeric personal şi intervalul 2001-2004. „Aceste erori afectează stagiul real de cotizare realizat în sistemul public de pensii, aspect important în viitor, la stabilirea drepturilor de pensie”, a spus directorul Casei Județene de Pensii Suceava. El a subliniat că pentru a se asigura că stagiul de cotizare este corect, orice persoană care are calitatea de asigurat îşi poate verifica vechimea în muncă realizată după data de 1 aprilie 2001, prin crearea unui cont online pe portalul Casei Naţionale de Pensii Publice sau prin solicitarea eliberării unei adeverinţe privind stagiul de cotizare de către Casa Judeţeană de Pensii Suceava. De precizat că solicitarea eliberării unei adeverinţe privind stagiul de cotizare realizat se face personal şi în nume propriu.
Constantin Boliacu a mai precizat că în cazul în care asiguratul constată inadvertenţe, poate aduce la cunoştinţa angajatorului erorile existente, iar acesta, în temeiul dispoziţiilor legale incidente, are obligaţia de a rectifica declaraţiile nominale depuse, corectând aspectele sesizate.