Amenajarea unei noi baze auto pentru transportul public din Suceava, care să deservească viitoarea divizie de transport electric, va fi realizată de o asociere a două firme sucevene.
„Avem un câștigător pentru realizarea platformei betonate cu împrejmuire, pentru stația de încărcare a autobuzelor electrice. Au fost depuse cinci oferte – Conbucovina – Wareso, Euroest Grup – SRC Nord Division SRL, Fibracis Grup cu SC Drum Pod SRL, Florconstruct cu Dru-Po SRL, SUCT cu SC Nord Studio SRL.
Sunt asocieri pentru că lucrarea prevede proiectare și execuție. În urma evaluării tehnico-financiare, câștigător al licitației a fost desemnată asocierea Florconstruct – SC Drum Pod SRL, pentru 2.104.750 de lei, adică 79,5% din valoare.
Sperăm să nu fie contestații, să putem demara cât mai repede amenajările platformei”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu. Valoarea estimativă a lucrărilor licitate a fost de 3,5 milioane de lei, pentru proiectarea stației de încărcare a autobuzelor electrice, execuția platformei betonate, plus împrejmuire.
Proiectul de mobilitate urbană, pentru dotarea TPL cu 40 de autobuze electrice, din fonduri europene, are ca termen limită de depunere al documentelor data de 31 decembrie 2018.
Noul sediu al TPL, în care va funcționa divizia electrică de autobuze și microbuze, care vor fi aduse pe fonduri europene și fonduri elvețiene, urmează să fie amenajat pe un deal din Burdujeni Sat, în capătul străzii Căpitan Grigore Andrei, care a fost modernizată.
Suprafața totală care va fi amenajată cu dale de beton este de 9750 mp, din care platforma de încărcare va avea 5000 de mp, stația de mentenanță 900 de mp, birouri 60 mp, vestiare – 80 mp, depozit pentru scule și piese 50 de mp, stand pentru verificarea auto – 70 mp, spălătorie auto – 65 mp. Realizarea noii baze auto impune și realizarea unui zid de sprijin, dar și a unui gard, în jurul perimetrului amenajat.