Ministerul Sănătăţii nu a reuşit nici acum să găsească un funcţionar public care să accepte să preia interimar conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, instituţie care are deja o săptămână de când nu mai are director executiv şi director adjunct. Deşi fostul director, dr. Cătălina Zorescu, şi-a anunţat demisia din funcţie încă din data de 15 octombrie a.c., nici un alt funcţionar din instituţie nu s-a arătat dispus să preia şefia DSP. Pentru a îndeplini funcţia de director executiv interimar, cererile sunt minimale: studii superioare, trei ani vechime şi statut de funcţionar public, dar cu toate acestea, salariul net de „numai” 7.000 de lei în sectorul bugetar, la pachet cu numeroasele responsabilităţi fac postul total neatractiv.
Șansa ca DSP Suceava să aibă totuşi un director executiv este ca ori să fie delegat măcar pentru următoarele trei luni un funcţionar public din Ministerul Sănătăţii, ori să se găsească un amator la alte direcţii de sănătate publică din ţară. La nevoie, este posibil să fie desemnat interimar un funcţionar public din altă instituţie a statului, care să nu aibă absolut nici o legătură cu sistemul sanitar şi cu modul de funcţionare al unei unităţi de o asemenea complexitate.
De altfel, din iulie 2015, funcţia de director executiv al DSP a fost ocupată doar cu titlu interimar, după ce ultimul care a obţinut conducerea instituţiei în urma unui concurs, susţinut în octombrie 2010, dr. Ludovic Abiţei, a demisionat invocând ”presiuni politice”. Primul interimat a fost asigurat de inginerul Andrei Ianovici, până în iulie 2017, al doilea de dr. Cătălina Zorescu, până în noiembrie 2017, al treilea de sociologul Sebastian Petru Jureschi, până în februarie 2018, când atribuţiile de director executiv au fost delegate de către Ministerul Sănătăţii din nou medicului Cătălina Zorescu. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat, în 2016 şi în 2017, patru concursuri pentru ocuparea funcţiei de director executiv al DSP Suceava, la care fie nu s-a înscris nimeni, fie cei înscrişi nu au promovat examenul.