Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din comuna Bălăceana, a fost arestat preventiv pentru tâlhărie, sub acuzația că a urmărit un bărbat care câștigase 1.900 de lei într-o sală de jocuri și l-a atacat, luându-i banii pe care abia pusese mâna.
Fapta s-a petrecut pe 19 octombrie, însă individul pus sub acuzare a fost identificat abia zilele trecute, fiind depistat pe raza municipiului Deva, județul Hunedoara.
Pe 19 octombrie, în jurul orei 17.50, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Vaslui, care a relatat că a fost victima unei infracțiuni. Victima era sub influența alcoolului și a relatat că s-a aflat într-o sală de jocuri de pe bulevardul George Enescu, unde a jucat la unul din aparatele mecanice, reușind să câștige suma de 1.900 de lei.
Acesta le-a relatat polițiștilor că în sală mai era un bărbat de etnie romă, care a pierdut sume destul de importante și care l-a fixat cu privirea în mai multe rânduri.
Victima a relatat că a plecat din sala de jocuri în jurul orei 15.00, cu intenția de a merge la Șcheia, la niște prieteni. Bărbatul a luat-o pe jos, prin pădure. El a relatat că la scurt timp după ce a intrat în pădure a fost îmbrâncit de către un bărbat de etnie romă, foarte probabil cel din sala de jocuri, care l-a deposedat de mai multe bunuri pe care le avea asupra sa, respectiv un telefon mobil, suma de 1.900 lei şi mai multe documente.
Din cercetările judiciariștilor de la Poliția municipiului Suceava a rezultat că autorul ar fi Vijai Betean, în vârstă de 31 de ani, o mai veche cunoștință a oamenilor legii.
Acesta nu a mai fost însă de găsit în municipiul Suceava sau la Bălăceana. Abia pe 31 octombrie, Vijai Betean a fost depistat de polițiștii din Deva. Individul avea deja calitatea de suspect în dosarul privind tâlhăria comisă la Suceava, astfel că o escortă de la Poliția municipiului Suceava s-a deplasat la Deva, de unde l-a preluat și adus la Suceava.
Individul a fost prezentat în fața unui procuror și reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul poliției județene.
Acum două zile, joi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului. Judecătoria Suceava a admis propunerea și l-a arestat preventiv pe Vijai Betean pe o perioadă de 30 de zile.