Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a participat, recent, la ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, desfășurată în cadrul Palatului Administrativ Suceava, care a avut ca temă de dezbatere noul proiect de lege privind pensiile. Maricela Cobuz a arătat că alături de alți colegi parlamentari din județul Suceava a preluat amendamentele propuse spre a putea fi soluționate în noul proiect legislativ.
Deputatul social-democrat a arătat că în noua Lege a pensiilor se menționează introducerea masteratului și doctoratului ca vechime în câmpul muncii, pentru fiecare an de perioadă asimilată urmând a se acorda câte 0,25 de puncte. „De asemenea, punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie. Trebuie spus că noul proiect de lege prevede reducerea vârstei de pensionare pentru cei care muncesc în condiții deosebite. Astfel, pentru un an realizat în condiții deosebite, vârsta se reduce cu 3 luni, iar pentru un an realizat în condiții speciale, vârsta se reduce cu 6 luni. O altă modificare prevede o majorare cu 25% a punctajelor lunare pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare ca nevăzători”, a explicat Maricela Cobuz. Ea a adăugat că potrivit noului proiect legislativ aflat în dezbatere, românii vor beneficia de majorarea punctului de pensie gradual la 1.265 de lei în anul 2019, la 1.775 de lei în anul 2020 şi apoi la 1.875 de lei în anul 2021.
Deputatul PSD de Suceava a mai declarat că pe lângă dezbaterile referitoare la unele modificări la noul proiect de lege privind sistemul public de pensii, reprezentanții Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din Suceava și-au exprimat nemulțumirea pentru că nu dețin un spațiu în care să poată organiza întâlniri periodice pentru discuții și socializare.
„De asemenea, s-a venit cu propunerea ca din bugetul administrației locale să li se aloce un procent pentru susținerea anumitor evenimente organizate de către Comitet destinate persoanelor vârstnice din Suceava.
În final vreau să apreciez organizarea de astfel de dezbateri ce privesc persoanele vârstnice și consider că merită tot sprijinul din partea parlamentarilor aleși și a autorităților locale”, a încheiat Maricela Cobuz.