Un tânăr din Rădăuți, pe numele căruia autoritățile belgiene au emis un mandat european de arestare în care îl acuză de două furturi de porumbei de mare valoare, cu un prejudiciu imens, de 600.000 de euro, nu va fi extrădat prea devreme. Magistrații Curții de Apel Suceava au decis, ieri, definitiv, ca Petru Ionel Curelar, în vârstă de 31 de ani, să nu fie extrădat până la soluționarea definitivă a dosarului în care acesta este trimis în judecată sub acuzația că ar fi participat la fraudarea unor firme de asigurări. Având în vedere că acest proces se află pe rolul instanței de fond, este de așteptat ca aplicarea mandatului să se amâne ani de zile. Procedura este clară în cazurile de acest gen: o persoană care este anchetată în România nu poate fi extrădată decât după ce își rezolvă definitiv problemele judiciare de acasă. De exemplu, dacă este condamnat în România, inculpatul poate fi extrădat abia după ce își termină de ispășit pedeapsa.
Este vorba de 97 de porumbei
Revenind la furturile de porumbei de care este acuzat suceveanul, potrivit informațiilor transmise de autoritățile din Belgia - Instanţa din Antwerp, secţia Antwerp, Petru Ionel Curelar, împreună cu alți complici, a furat în lunile noiembrie și decembrie 2016, în două rânduri, o dată 53 și altă dată 44 de porumbei în localitatea belgiană Antwerp. Este vorba despre porumbei de rasă omologată a căror valoare totală pe piața de profil a fost estimată la 600.000 de euro.
Procesul care îl ține departe de extrădare
Curelar este trimis deja în judecată de anul trecut într-un dosar care vizează un numeros grup de persoane acuzate că au indus în eroare sau au încercat să inducă în eroare societăţi de asigurare, înscenând accidente rutiere pentru a obţine despăgubiri. Procurorii au trimis în judecată nu mai puţin de 16 inculpaţi, doi dintre ei având de răspuns pentru 18, respectiv 19 infracţiuni.
Petru Ionel Curelar a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni (înşelăciune şi fals în înscrisuri oficiale sub semnătură privată).
Ca mod de operare, sucevenii deţineau sau procurau autoturisme scumpe, de lux, deja avariate (mărcile BMW, Audi, Jaguar, Mercedes, Volvo), pe care le foloseau pentru a înscena accidente rutiere. Autoturismul al cărui şofer era "vinovat" de accident era de obicei o Dacie veche, de pe asigurarea RCA a căreia se încerca obţinerea de despăgubiri mari. Procurorii au identificat şapte cazuri în care inculpaţii au reuşit să obţină despăgubiri între 25.000 şi 60.000 de lei, cu precizarea importantă că tentativele de înşelăciune au fost în număr mult mai mare, însă responsabilii de la societăţile vizate au „mirosit” frauda.
Cazurile au intrat în atenţia organelor de urmărire penală în condiţiile în care pretinsele evenimente rutiere aveau loc în interiorul localităţilor, se soldau cu avarii majore ale autoturismelor, inclusiv daună totală uneori, însă nu existau victime şi martori oculari. Evenimentele rutiere au fost înscenate în diferite localităţi, majoritatea din zona Rădăuţi, dar şi în apropierea municipiului Fălticeni sau chiar în judeţul Iaşi.
Percheziții la Rădăuți, în căutare de hoți de porumbei de elită din Belgia
Anul trecut, în februarie, ofiţeri de la Direcţia de Investigaţii Criminale a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au descins la Rădăuţi şi în două localităţi limitrofe, într-un dosar privind furturi de porumbei voiajori, exemplare de elită folosite la competiţii. Era vorba atunci de furturi comise în Belgia, autoritățile judiciare de acolo având date despre suspecți din zona Rădăuți care ar fi fost implicați în astfel de fapte cu prejudicii foarte mari.
Este foarte probabil ca acțiunea de atunci că aibă legătură cu solicitarea de extrădare de acum.