Valul de frig care s-a abătut asupra noastră de două zile îi face pe mulți suceveni să dârdâie în locuințe, mai ales că tocmai acum au apărut zeci de avarii, unele minore, altele de amploare, care afectează peste 2500 de locuințe racordate la sistemul centralizat de termoficare, gestionat de Thermonet.
Cele mai grave situații se înregistrează la punctele termice Obcini 4, Cuza Vodă 5, care sunt oprite complet, dar și la PT Gară, unde o ramură de distribuție este oprită complet din cauza unei avarii grave, în vreme ce pe o ramură se furnizează agent termic, dar în regim de avarie, pentru că pierderile înregistrate de Thermonet, din cauza unei avarii, sunt de 2-3 metri cubi pe oră.
Probleme grave s-au înregistrat și la punctul termic George Enescu 4/3/2, unde o ramură de distribuție a fost oprită complet, dar, conform celor de la Thermonet, problema e în curs de rezolvare, fiind șanse să fie remediată complet până sâmbătă dimineață. Căldura nu mai ajunge nici în locuințele mai multor locuitori de pe strada Mihai Viteazu, unde conducta de termoficare s-a spart chiar sub un garaj construit deasupra (deși așa ceva este interzis!), ceea ce face intervenția extrem de dificilă.
O avarie puternică pe rețeaua de distribuție a apărut și în zona Grădiniței Piticot, în Zamca, fiind afectate și 10 blocuri, fiind necesară luarea a două echipe de la alte intervenții, pentru a se rezolva problema prioritar, fiind vorba de sute de copii mici care riscau să rămână în frig.
„Pe lângă aceste avarii de amploare, mai sunt o mulțime de probleme mai mici, de la inundații apărute în interiorul unor blocuri, la instalația lor interioară, avarii la câte o scară sau un bloc...Din cauza fluctuațiilor mari de temperaturi, care au făcut ca și consumul să fie foarte oscilant – când a crescut brusc, când a scăzut, că unii au închis repartitoarele sau gigacalorimetrele de la bloc, rețelele cu grad mare de uzură au cedat. Unde intervenim nu se mai pune problema să peticim, ci înlocuim bucăți destul de mari de conductă, pentru că oricum sunt uzate. Facem tot ce e omenește posibil, avem toate echipele de intervenție în teren, s-a lucrat și noaptea, nu s-a mai ținut cont nici de sărbători, se opresc doar când efectiv nu mai pot. Am căutat să suplimentăm echipele cu forță de muncă din alte părți, dar chiar nu se găsește – este un deficit incredibil de forță de muncă calificată”, a declarat directorul Thermonet, Mugur Corlățan.
Pe de altă parte, meteorologii anunță creșterea temperaturilor exterioare, peste media normală în această perioadă a anului, încât lipsa încălzirii în sistem centralizat va fi resimțită mai puțin acut de către cei care așteaptă înfrigurați dezmorțirea caloriferelor.