În perioada 20 octombrie 2018 – 22 octombrie 2018, delegații Gărzii Forestiere Suceava, împreună cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, au efectuat mai multe acțiuni de control al circulației materialelor lemnoase, pe raza județului Suceava. În urma verificărilor efectuate au fost identificate patru transporturi ilegale de material lemnos.
În data de 20 octombrie 2018, pe raza comunei Vadu Moldovei, a fost depistat în trafic un transport de material lemnos, cherestele rășinoase, efectuat de un operator economic din Comuna Mălini, cu punct de plecare din comuna Mălini, pentru care conducătorul auto prezenta aviz de însoțire pentru cantitatea de 32,21 mc. Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul încărcat, s-a procedat la descărcarea și inventarierea materialului lemnos, rezultând un plus de 12,44 metri cubi.
Drept urmare, s-a dispus sancționarea contravențională a operatorului economic pentru transport de materiale lemnoase într-o cantitate mai mare față de datele înscrise în avizul de însoțire, cu amendă totală de 6000 lei, fiind confiscată și cantitatea de 12,44 mc cherestea rășinoase în valoare de 8309,9 lei.
În data de 22 octombrie 2018, pe raza localității Cornu Luncii, a fost depistat în trafic un transport de material lemnos, cherestele rășinoase, efectuat de un operator economic din orașul Frasin, sat Molid, cu punct de plecare din localitatea Frasin, pentru care conducătorul auto prezenta aviz de însoțire pentru cantitatea de 25,55 mc. Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul încărcat, s-a procedat la descărcarea și inventarierea materialului lemnos, rezultând un plus de 11,39 mc. În acest sens s-a dispus sancționarea contravențională a operatorului economic pentru transport de materiale lemnoase într-o cantitate mai mare față de datele înscrise în avizul de însoțire, cu amendă totală de 6000 lei, fiind confiscată și cantitatea de 8,59 mc cherestea rășinoase, în valoare de 7608,5 lei.
Tot în data de 22 octombrie 2018, pe raza comunei Valea Moldovei, a fost depistat în trafic un transport de material lemnos, buștean rășinoase, efectuat de un operator economic din municipiul Rădăuți, cu punct de plecare din localitatea Brodina, având destinația Valea Moldovei, pentru care conducătorul auto prezenta aviz de însoțire pentru cantitatea totală de 33,29 mc. Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul încărcat, s-a procedat la descărcarea și inventarierea materialului lemnos, rezultând un plus de 12,19 mc. Până la finalizarea verificărilor, un alt echipaj al Gărzii Forestiere Suceava a identificat în trafic un al doilea transport de material lemnos, buștean rășinoase, aparținând aceluiași operator economic şi având aceeași destinație.
Și în acest caz s-a procedat la inventarierea materialului lemnos, constatându-se un plus de 16,47 mc. În acest sens s-a dispus sancționarea contravențională a operatorului economic pentru transport de materiale lemnoase într-o cantitate mai mare față de datele înscrise în avizul de însoțire, cu amendă totală de 11000 lei, fiind confiscată și cantitatea totală de 28,66 mc buștean rășinoase, în valoare totală de 5000 lei.