Doi adolescenți au fost reținuți de polițiștii de frontieră suceveni, la finele săptămânii trecute, după ce au fost surprinși cu un transport de țigări de contrabandă în apropierea graniței româno-ucrainene. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, sâmbătă, în jurul orei 20.30, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Vicovu de Sus a observat în apropierea frontierei de stat mai multe persoane care nu își justificau prezența în zonă, la aceea oră. Oamenii legii au acționat pentru interceptarea suspecților, însă aceștia s-au dispersat în direcții diferite. După scurt timp, polițiștii de frontieră au reușit reținerea a două persoane, cetățeni români în vârstă de 15 ani, în apropierea lor fiind găsit și un colet cu țigări, iar la mică distanță alte două colete din același lot. Cele trei colete au fost transportate la sediul Sectorului, unde, în urma inventarierii, au fost înregistrate 3.480 pachete cu țigări, în valoare de 40.700 lei, țigări ce au fost ridicate în vederea confiscării. În aceste condiții, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun. Comisarul-șef Poroch-Serițan a mai arătat că după câteva ore, un echipaj de la același Sector a descoperit, în apropierea frontierei de stat, un colet care conținea cinci sute de pachete cu țigări. Ca și în primul caz, țigările în valoare de 5.850 lei au fost ridicate în vederea confiscării.