Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 22 oct 2018 - Anul XXIII, nr. 237 (6947)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9767 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7456 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Liberi

„Cimpa”, fiul acestuia şi cei doi amici care l-au „căstănit” pe un sucevean au ieşit din arestul Poliţiei după 24 de ore

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Interlopul sucevean „Cimpa” a fost eliberat sâmbătă după-amiază din arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava. Cătălin Cimpoiaşi, de 45 de ani, a fost reţinut vineri, 19 octombrie, şi introdus la beci pentru o perioadă de 24 de ore. Alături de el au ajuns în arest fiul de 21 de ani, Alexandru Cimpoiaşi, dar şi doi prieteni de-ai lor, Romeo Matei, de 29 de ani, şi Sorin Reuţ, de 33 de ani, tot din Suceava.

Şi în cazul celor trei s-a dispus punerea în libertate după 24 de ore petrecute după gratii. Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus luarea controlului judiciar faţă de cei patru pentru o perioadă de 60 de zile, perioadă în care trebuie să respecte o serie de obligaţii.

„Cimpa” şi fiul acestuia sunt cercetaţi pentru comiterea a două infracţiuni, respectiv „tulburare a ordinii şi liniştii publice” şi „lovire sau alte violenţe”, în timp ce Romeo Matei şi Sorin Reuţ sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de „tulburare a ordinii şi liniştii publice”.

Incidentul pentru care s-a ajuns la măsura reţinerii celor patru persoane s-a produs în noaptea de 6 spre 7 octombrie, în faţa unui club din centrul municipiului Suceava. Un bărbat în vârstă de 33 de ani, Albert Nenic, nimeni altul decât un cunoscut al celor care au participat la agresiune, a fost lovit de mai multe ori, iar ulterior a ajuns la spital.

În ciuda faptului că a fost bătut, individul a refuzat să depună în primă fază plângere pentru agresiune, dar chiar şi aşa poliţiştii au demarat o anchetă şi în final au dat şi de urma bătăuşilor.

 

„Cimpa”, un cal breaz pentru poliţişti

Pentru „Cimpa” nu este prima dată când îşi petrece noaptea în spatele gratiilor. S-a mai întâmplat şi în urmă cu şase ani, după ce a fost acuzat că a sechestrat în apartamentul său şi bătut un tânăr, în contul BMW-ului folosit de interlop, BMW care a fost şi incendiat.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, tânărul bătut se numeşte Marian Moşneagu, are 29 de ani, şi este nimeni altul decât cel care a fost victima tentativei de omor din sala de jocuri Royal din cartierul George Enescu.

La sechestrarea şi agresiunea petrecută în apartamentul de pe strada Aleea Jupiter al lui Cătălin Cimpoiaşi, susţin poliţiştii, ar fi luat parte şi Dan Bîrtoiu, alias „Dan Popovici”, din Şcheia, şi un anume Laurenţiu Ionuţ Plopan, din municipiul Suceava. Acesta din urmă era proprietarul BMW-ului pe care îl folosea Cimpoiaşi.

Cimpoiaşi, susţin polițiștii, a chemat victima în apartamentul său, sub pretextul că vrea să-i spună ceva. Odată intrat în locuinţa interlopului, Marian Moşneagu a fost sechestrat şi bătut de „Cimpa”, „Dan Popovici” şi celălalt individ, Plopan.

Surse judiciare ne-au mărturisit că întreg scandalul ar fi plecat de la incendierea BMW-ului lui Cimpoiaşi.

 

Are o condamnare cu suspendare din 2014

După o tentativă de omor dintr-o sală de jocuri, faptă în urma căreia agresorul a fost arestat preventiv şi trimis în judecată, inculpatul fiind un agent de pază al RPG, Ilie Paul Buruiană, victima, Marian Moşneagu, s-ar fi lăudat prin oraş că are protecţia asigurată din partea lui „Cimpa”.

Acest lucru, i-ar fi spus Cimpoiaşi victimei, ar fi atras mânia unor persoane din anturajul agentului de pază arestat, care au pus la cale incendierea BMW-ului său.

Din acest motiv, Marian Moşneagu ar fi fost luat la bătaie în apartamentul lui „Cimpa”. Sursele noastre ne-au mărturisit că lui Marian Moşneagu i s-au cerut 10.000 de euro, în contul BMW-ului făcut scrum în urma incendierii.

Tot calvarul din apartamentul lui „Cimpa” a durat aproape o oră, după care Marian Moşneagu a fost lăsat să plece, declarând ulterior că a fost ameninţat cu moartea în cazul în care nu va veni cu banii solicitaţi. A doua zi, victima s-a dus şi a făcut reclamaţie la poliţie.

Pentru aceste fapte, cei trei au fost trimişi în judecată, iar Curtea de Apel Suceava a decis la finele lui 2014 că nici unul dintre ei nu trebuie să stea la puşcărie. „Cimpa” a fost condamnat la 4 luni de închisoare pentru şantaj şi la 2 ani pentru lipsire de libertate. O condamnare similară a primit şi Dan Popovici, care a fost judecat pentru aceleaşi infracţiuni. Plopan a scăpat cu 4 luni pentru şantaj şi 1 an şi 8 luni pentru lipsire de libertate.

Iniţial, Judecătoria Suceava îl condamnase pe Cătălin Cimpoiaşi la 3 ani de închisoare cu executare şi la 2 ani de închisoare, tot cu executare, pe Dumitru Bârtoiu. Cu suspendare fusese condamnat doar Laurenţiu Plopan, respectiv la pedeapsa de 2 ani.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Cimpa”, fiul acestuia şi cei doi amici care l-au „căstănit” pe un sucevean au ieşit din arestul Poliţiei după 24 de ore.
 Vizualizări articol: 6111 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.0 din 1 vot
„Cimpa”, fiul acestuia şi cei doi amici care l-au „căstănit” pe un sucevean au ieşit din arestul Poliţiei după 24 de ore2.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei