Un apel disperat la 112, transmis joi seara, în jurul orei 18.30, anunța faptul că un copil care s-a lovit la cap este inconștient în locuința părintească din comuna Hănțești. La fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj al ambulanței, care a preluat copilul în vârstă de 6 ani și l-a transportat la spital, unde a rămas internat pentru investigații medicale de specialitate.
Polițiștii au demarat cercetări la locul petrecerii evenimentului și au constatat că în aceeași seară, în jurul orei 18.00, în timp ce pregătea mâncare în interiorul locuinței, mama copilului a observat cum fiul ei a căzut și s-a lovit cu capul de parchet. Întrucât băiatul nu avea leziuni sau alte urmări ale căzăturii, femeia a pus cei doi copii în pat și și-a continuat treburile în locuință. După circa 20-30 de minute băiețelul de 6 ani a început să acuze o stare de rău și a intrat într-o stare de inconștiență, motiv pentru care mama sa a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță. Un echipaj SMURD l-a preluat pe copil și l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, comă de gradul II cu etiologie neprecizată, precum și o infecție acută a căilor respiratorii superioare. Copilul a rămas internat sub supraveghere medicală, polițiștii făcând în continuare cercetări în cadrul unui dosar deschis pentru vătămare corporală din culpă.