Lista tinerilor care vor beneficia de cele 80 de noi locuințe ANL recent finalizate în zona din spatele Metro, dar și de apartamentele sau garsonierele ANL libere, din alte zone, a fost aprobată în cursul zilei de joi, în Comisia Socială din cadrul Primăriei Suceava.
„Dintr-un total de 524 de cereri pentru locuințe ANL, în urma adreselor prin care li s-a solicitat revizuirea dosarelor, 89 de solicitanți au venit să facă reactualizarea actelor depuse. Posibil ca unii dintre ei să fie plecați, ori să aibă deja o locuință și să nu mai fi anunțat că nu mai sunt interesați...”, a anunțat viceprimarul Marian Andronache.
Lista de priorități se stabilește în baza dosarelor actualizate și a punctajelor obținute de solicitanții care se încadrează în normele stabilite - tinerii sub 35 de ani care locuiesc în municipiul Suceava ori în localitățile limitrofe situate la maxim 10 km de reședința de județ, care nu dețin și nici nu au deținut în proprietate vreo locuință, nici nu au în chirie apartament/garsonieră de la stat ori de la primărie.
„Mă bucură faptul că toți cei 89 de tineri din lista de priorități pot beneficia de locuințe, pentru că avem în acest moment disponibile 80 de locuințe ANL noi în zona Metro și 17 locuințe vacante la ANL-urile din Burdujeni.
Drept urmare, fiecare tânăr din lista de priorități poate primi o locuință după ședința de Consiliu Local din 25 octombrie și să se bucure de ea înainte de sărbători”, a precizat viceprimarul PMP, Marian Andronache.
În cazul unui solicitant, ghinionul a făcut ca repartizarea locuinței ANL să se facă la doar patru zile după ce a împlinit vârsta maximă admisă pentru cei de pe lista de așteptare, 38 de ani.
Recepția celor 80 de locuințe noi de la Metro nu a fost făcută încă, fiind așteptată o comisie din partea Agenției Naționale a Locuințelor.