Deputatul liberal de Suceava Ioan Balan îi dă dreptate întrutotul comisarului european pentru dezvoltare regională Corina Creţu în ceea ce priveşte lipsa de implicare a guvernelor Dragnea în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene. Practic, Ioan Balan spune că oficialul român de la Bruxelles nu a făcut altceva decât să confirme faptul că „incompetenţa miniştrilor lui Dragnea ne costă miliarde de euro”.
„Peste 800 de milioane de euro din banii gratuiţi de la UE deja s-au pierdut, iar pentru alte miliarde de euro care ar putea fi aduse în România, Guvernul nici măcar nu a scris proiectele. Doamna Corina Creţu a spus că şi Guvernul Dăncilă este la fel de incompetent ca şi guvernele Tudose şi Grindeanu. Mai precis, domnia sa confirmă că sub guvernarea PSD-ALDE nici măcar proiecte nu s-au scris, nici cereri de finanţare nu s-au trimis la Bruxelles şi nu mai există nici o îndoială că România va pierde cel puţin câteva miliarde de euro din banii pe care îi are alocaţi. Cauza: prostia ori incompetenţa Guvernului sau amândouă la un loc”, a arătat deputatul sucevean.
Ioan Balan a adus în discuţie şi un subiect care ne interesează în mod direct în această parte de ţară, respectiv autostrada Târgu Mureş - Iaşi, ocazie cu care a amintit-o din nou pe Corina Creţu, care a precizat că pentru UE această investiţie reprezintă o prioritate deoarece conectează Europa de Republica Moldova.
„Aşadar, pentru autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni sau pentru autostrada Siret – Suceava - Bucureşti există bani nerambursabili, însă avem dovada cea mai clară că Guvernul chiar nu vrea să facă aceste proiecte, pentru că nici proiectele nu le-a făcut. Pe de altă parte, pentru a ascunde falimentul guvernării, Liviu Dragnea păcăleşte populaţia că va construi autostrăzi, în parteneriat public-privat, adică din bani de la buget, după care va pune taxă pe autostrăzi. Cât de cinic, cât de arogant şi cât de rău-voitor poate să fie, ca să dea cu piciorul la miliarde de euro gratuiţi din care s-ar putea construi infrastructură şi să propună românilor să facă o chetă pentru acestea?”, s-a întrebat Ioan Balan.
Parlamentarul liberal de Suceava cere ca acest Guvern Dragnea 3 să plece acasă imediat şi în integralitate, şi asta pentru că a compromis aproape total imaginea României în faţa Uniunii Europene. Cât despre plecarea lui Valentin Popa din Guvern, Ioan Balan a apreciat gestul de minimă decenţă, dar crede că situaţia din învăţământul românesc va fi una şi mai critică, şi asta pentru că a ajuns pe mâna Rovanei Plumb, cea care se face vinovată pentru dezastrul total al absorbţiei fondurilor europene.