Două femei, una de 73 de ani și cealaltă de 49 de ani, aflată la volanul unui autoturism, au ajuns la spital în stare destul de gravă, în urma a două accidente rutiere, petrecute în aceeași zi pe drumurile din județ.
Primul accident, care a făcut victimă o femeie de 73 de ani din județul Bacău, a avut loc marți dimineață, pe drumul care leagă localitățile Dolhești şi Dolhasca. Un bărbat de 54 de ani din Dolhești, aflat la volanul unui autoturism Peugeot, a pătruns într-o intersecție fără a acorda prioritate și a intrat în coliziune cu un Daewoo Matiz în care se afla o familie din județul Bacău. În urma impactului, femeia de 73 de aflată în Matiz a suferit leziuni, fiind transportată la spital, unde a fost diagnosticată cu fractură de humerus stâng. Din primele cercetări rezultă că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul auto de la volanul autoturismului Peugeot, care nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului Daewoo Matiz. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, și au fost conduși la Spitalul Municipal Fălticeni, în vederea recoltării de probe biologice de sânge. Cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă”.
În aceeași zi, în jurul orei 14.00, o femeie de 49 de ani din Fălticeni, aflată la volanul unui autoturism Dacia pe DN 15C, prin satul Praxia, din comuna Fântâna Mare, în intersecția cu un drum județean a observat un autocamion Man care tracta o semiremorcă, condus de un tânăr de 23 de ani din Fălticeni și care a pătruns în intersecție. În acel moment femeia s-a speriat, a frânat brusc, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp metalic de susținere a unui panou publicitar.În urma impactului, femeia de la volan a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral și a rămas internată.Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, și li s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la spital. Primele verificări au stabilit că vinovată de producerea accidentului s-a făcut femeia de 49 de ani, care nu folosea nici centura de siguranță în timpul impactului. Cercetările fac obiectul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.