Al patrulea mandat de director executiv interimar al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava se încheie la 1 noiembrie a.c.. Actualul șef interimar, dr. Cătălina Zorescu, părăsește funcția, în urma promovării, săptămâna trecută, a concursului de medic primar epidemiolog la Compartimentul Supraveghere epidemiologică și control boli transmisibile. Dr. Zorescu a declarat, ieri, că a solicitat deja Ministerului Sănătății ca din data de 1 noiembrie a.c. să-i înceteze delegarea pe funcția de director executiv al instituției, prin acordul părților.
Întrebată cine îi va succeda în funcție, medicul a spus că nu știe, fiind o decizie care aparține ministrului Sănătății.
Dr. Cătălina Zorescu a primit atribuțiile de director executiv în data de 23 februarie a.c., conform Ordinului nr.159/23.02.2018 emis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Funcția rămăsese vacantă după ce directorul executiv interimar anterior, Petru Sebastian Jureschi, a demisionat în data de 5 februarie a.c.. El preluase atribuțiile specifice funcției de conducere a DSP în data de 8 noiembrie 2017.
Ultimul director executiv care a obținut șefia DSP în urma unui concurs a fost doctorul Ludovic Abiței, în octombrie 2010. Acesta a demisionat în iulie 2015 invocând ”presiuni politice” pentru a-i face loc inginerului Andrei Ianovici. Ianovici a condus DSP cu titlu interimar până în iulie 2017, când a solicitat Ministerului Sănătăţii să i se ia atribuţiile de director executiv. Acestea au fost delegate de minister doctorului Cătălina Zorescu, directorul adjunct al DSP, care le-a exercitat până în 8 noiembrie 2017, când i-au fost delegate lui Sebastian Petru Jureschi.